HomeFeaturedFocusGreu de ucis: Samsung

Greu de ucis: Samsung

Se pare că gigantul coreean are încă suficiente resurse pentru a o duce bine-mersi pe piață, deși unii s-au grăbit să îi cânte prăbușirea și declinul cam repede. Când ai profit trimestrial peste 4 miliarde dolari, chiar dacă este în scădere față de anul trecut, este totuși o realizare destul de importantă. Acum însă, după o confruntare a previziunilor proprii ale Samsung cu cele ale unor analiști renumiți (deși nu cred că există vreun analist nerenumit), se pare că după doi ani de zile vom avea prima creștere de profit trimestrială a coreenilor.

Mai exact, în trimestrul al treilea al anului, se pare că Samsung va înregistra un profit de 5,3 miliarde dolari, o creștere de peste 40% față de aceeași perioadă a anului trecut. Ceea ce este mai important (și de fapt ăsta este motivul pentru care m-am aruncat asupra acestui subiect), această creștere nu vine musai din divizia de dispozitive mobile a Samsung, ci din fabrica de semiconductori a companiei , care are printre clienți, printre alții, Qualcomm și Apple. Aici mi se pare mie că se vede forța Samsung și de aici ar trebui să ne dăm seama că mai este drum foarte lung până o să aibă cu adevărat probleme această companie. Nici nu mai vorbesc de prăbușirile și disparițiile vehiculate de presa cancanistică.

În plus, dacă moare Samsung, ce mai vinde Apple?

via Wall Street Journal

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep