Microsoft a anunțat că instrumentele Power BI și Power BI Desktop au primit posibilitatea de a folosi elemente grafice personalizate pentru fiecare tip de utilizator în parte. Adică se pot încărca elemente grafice terțe (din galeria proprie sau create special) în rapoarte pentru ca apoi ele să fie distribuite către beneficiari. În Power BI opțiunea e deja activă, în Power BI Desktop va veni săptămâna viitoare.
Alături de această facilitate vine și o galerie de elemente grafice pentru Power BI (intrați pe https://app.powerbi.com/visuals ca să vedeți ce și cum) precum și posibilitatea de a crea unele proprii pentru ca apoi ele să fie distribuite în comunitate.
Și încă ceva: apare Power BI Developer Tools pentru cei ce doresc să scrie cod, să îl împacheteze și să îl ofere direct în serviciul Power BI pentru ca ulterior să apară în galeria de elemente personalizate.
Dacă nu ați făcut asta încă acum e un bun moment să faceți cunoștință cu Power BI, serviciul BI al Microsoft conceput să funcționeze direct din Excel.Pentru asta intrați pe Power BI și faceți-vă un cont de test. E simplu și credeți-mă că merită să va jucați măcar o dată cu el.