Inedit în primul rând pentru că este unul dintre puținele ceasuri inteligente (dacă nu chiar singurul) despre care am citit, care nu vine cu un display cu touch. De fapt, partea din față este identică cu cea a unui ceas analog, funcțiile smart fiind date de NFC-ul integrat, de ledurile care permit trimiterea de notificări și de posibilitățile de monitorizare a activităților sportive, care însă nu sunt afișate pe ecran, fiind imposibil tocmai datorită lipsei display-ului, ci sunt trimise într-o aplicație, disponibilă deocamdată doar în iOS. Pentru un producător de telefoane smart cu Android, este cam ciudată această alegere, de aceea mă gândesc că poate este doar o situație de moment.
Wena Wrist va fi disponibil doar în Japonia, acolo unde Sony încearcă să obțină finanțare din partea susținătorilor și fanilor acestui brand, prin intermediul propriei platforme dedicate acestui scop. Este al doilea fapt total inedit legat de acest produs și personal cred că este cam ciudat pentru un nume mare ca Sony să apeleze la suportul fanilor. Și, într-o plajă de prețuri de la aproximativ 300 dolari, până la 570 dolari (pentru versiunea premium), aș spune că apelează chiar serios la acest sprijin.
Probabil că dacă această etapă din viața acestui produs se va încheia cu succes, vom vedea smartwatch-ul și în afara granițelor Japoniei. Dacă nu, probabil că va fi repede îngropat. Eu sunt cam sceptic în ceea ce privește succesul pe care îl poate avea un astfel de hibrid între un ceas clasic și unul full-smart. Dacă tot te decizi să faci pasul către un dispozitiv care să necesite încărcare periodică (aici este marea mea reținere față de ceasurile inteligente), măcar să faci acest pas complet. Poate că Sony mizează pe aceia care vor să facă treptat această cerere, cine știe, poate fi și un pariu câștigător.
Ce pot eu să spun, dincolo de funcțiile pe care le-am descris sumar mai sus, este că la nivel de aspect fizic, Wena Wrist de la Sony nu arată deloc rău. Dar nu văd cureaua de piele de care vorbeam ceva mai devreme, cu ocazia anunțului oficial al lui Samsung Gear S2.
via The Verge