Cum ni s-au lungit urechile așteptând un high-end de la Microsoft, ne uităm înspre terminale venite de la alți producători, care să ruleze acest sistem de operare. Și cum apariția lui Windows 10 a reprezentat un catalizator pentru creșterea specificațiilor în terminalele care să îl ruleze, parcă am mai ieșit puțin din apatia cu care ne obișnuise seria Lumia, axată destul de puternic pe telefoane entry-level, cu rare incursiuni în zona de mid-range, mai ales în ultima perioadă.
Promisiunea chinezilor de la Elephone este cu atât mai interesantă cu cât este de fapt vorba despre un sistem dual-boot, capabil să ruleze atât Windows 10 Mobile, cât și Android. Iar specificațiile sale tehice sunt destul de sus. Un display QHD de 5,5 inchi, o memorie RAM de 3 GB, stocare internă de 64 GB, un chipset Intel cu procesor quad-core, o cameră foto principală de 21 de megapixeli și un acumulator de 4200 mAh. Adăugați un cititor de amprentă digitală și avem deja imaginea unui smartphone demn de anul 2015.
Elephone promite și o versiune care se va baza exclusiv pe Android, destul de similara cu surata sa mult mai interesantă. Se schimbă, pe lângă sistemul de operare, chipset-ul, care acum este un MediaTek MT6795, camera foto, care este de 20,7 megapixeli (aici mi se pare ceva suspect) și acumulatorul, care este o idee mai mic, de 3800 mAh.
Această versiune doar cu Android, va ieși prima pe piață, undeva pe 30 septembrie, la un interesant preț de 299 dolari. Versiunea cu două sisteme de operare va ieși cu 10 zile întârziere și, cel mai probabil, va costa ceva mai mult. De văzut dacă ies și din China și mai ales dacă au șanse să se apropie de Europa.
via Elephone