Arată chiar bine la banii ăștia, dacă mă întrebați pe mine. E drept, vorbim despre piața din Statele Unite, dac chiar și așa, un smartphone la preț fără conectare de 50 de dolari este o minune (chiar dacă telefonul este construit special pentru T-Mobile). Coolpad a făcut unele sacrificii pentru a putea oferta un astfel de preț, însă configurația se bate cu telefoane care pe la noi costă chiar mai bine de dublu. Așa că putem să îi evidențiem lui Rogue meritele. Și-a câștigat acest drept. Mă gândesc cât o costa în China natală, dacă a ajuns la 50 de dolari în Statele Unite!
Un display de 4 inchi și 480 x 800 pixeli ascunde în spatele său un procesor dual-core de 1,1 GHz care, surprinzător, este un Qualcomm Snapdragon. Mai mult (și asta mi se pare cea mai mare realizare a acestui telefon), memoria RAM este de 1 GB, deși am văzut cum toți producătorii taie la jumate această cantitate atunci când vor să ofere un preț cât mai mic. Stocarea, însă, este de doar 4 GB, dar se poate completa cu un microSD oricând este nevoie.
Prezența LTE-ului și celei mai proaspete versiuni lansate de Android (5.1.1 Lollipop) sunt alte plusuri, însă vine și marele minus, care se face simțit la camerele foto. Un senzor principal de doar 2 megapixeli și unul frontal de 0,3 megapixeli par desprinse de pe vremea feature-phone-urilor de acum 7-8 ani, cand de-abia apăreau camerele foto pe telefoane. Cred că dacă reușeau să prindă un senzor ceva mai mare, de 5 megapixeli, în camera foto principală, aveau un hit!
Chiar și așa, prețul mic îi oferă lui Coolpad Rogue o șansă mare de a face o figură interesantă în vânzări. Nu-mi dau seama care va fi recepția unui low-cost tocmai în Statele Unite, o piață destul de pretențioasă cu terminalele mobile. Oricum, cred că eventual sub un alt nume, vom mai vedea acest terminal și în alte condiții. Alt operator din SUA, altă piață…
via Android Police