HomeFeaturedFocusCare e mai roz? Huawei se cearta cu Apple!

Care e mai roz? Huawei se cearta cu Apple!

Cred că este un obicei ca producătorii de smartphone (și, spre surprinderea mea, vorbim aici de nume mari) să încerce să lovească în Apple în momentul în care compania din Cupertino este în centrul atenției cu ocazia unei lansări de gamă nouă de produse, profitând (sau încercând să profite) parcă de faptul că Apple se află în lumina reflectoarelor și încercând să fure din publicitatea de care se bucură produsele companiei în momentele acestea în care sunt încă proaspete și ochii consumatorilor sunt ațintiți asupra lor. Și asta o spune unul care nu este nici pe departe un fan Apple, ba chiar din contră, dezaprobă de multe ori politicile acestei companii.

Însă nu mă pot opri să nu observ realitatea. După Samsung, care a dat drumul unui set de reclame cu Galaxy S6 edge+ exact în momentul în care s-au lansat noile iPhone-uri, vine acum Huawei, care atacă frontal noua culoare Rose Gold în care vin terminalele Apple. Chipurile iPhone 6s-ul nu este roz cu adevărat, la fel ca noul Huawei Mate S, care este roz “from head to toes”!?!?!? Acum sincer, interesează pe cineva care are telefonul mai roz?

Cred că înțeleg totuși de unde vine frustrarea celor de la Huawei. Modelul Mate S este primul care a venit cu Force Touch (și cu versiunea de roz metalic denumită Rose Gold), iar Apple a venit la ceva timp după cu 3D Touch și la prezentat ca pe o mare inovație. Iar aplaudacii s-au minunat ca și cum nu ar mai fi văzut așa ceva.

Este firesc, ei nu au ochi pentru alte produse, cei de la Huawei nu ar trebui să fie supărați. Uite, Microsoft pare destul de relaxată și nederanjată de faptul că Apple i-a copiat și s-a lăudat cu „inovația”! Până la urmă, așa e în tehnologie (nu în tenis!), ce e bun se copiază. Asta este bine pentru consumatori, cu toate rivalitățile din piață.

via PhoneArena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep