Este vorba despre un model Brilliance Curved UltraWide, cu diagonală de 34 de inchi și rezuluție QHD (3440 x 1440 pixeli – format 21:9) care încearcă să combine calitatea imaginii (și aici are de partea sa toate argumentele de mai sus) cu sunetul de excepție, obținut prin boxele inteligent integrate și tehnologia DTS, totul pentru o experiență gameristică (și nu numai) cât mai aproape de realitate. Un produs care cucerește prin aspectul caracterizat de margini foarte subțiri ale display-ului și de prezența sticlei și în afara ecranului.
În afară de liniile sale inovatoare, monitorul de 34 inci oferă un nivel ridicat din punct de vedere optic. Imaginile sunt strălucitoare și extrem de clare datorită CrystalClear, UltraWide Quad HD, a tehnologiei LCD AH-IPS și rezolutiei de 3440 x 1440. Ecranul poate diferenția fiecare gradație la o calitate foarte bună în urma a celor peste 1 miliard de culori. Acesta oferă de asemenea 99% din spectrul RGB care este vital în menținerea clarității și calității în timpul utilizării diverselor aplicații dispozitive și programe.
Formatul UltraWide 21:9 creează un spațiu foarte mare pentru desfășurarea activității într-o zi plină de multitasking. Utilizatorii pot vizualiza și compara informațiile din ferestre în mod constant fără o comutare prealabilă, fără efort, chiar și atunci când ecranul este împărțit în mai multe secțiuni similar folosirii tehnologiei MultiView.
Un impuls important dat performanței imaginilor este oferit de către Philips Smart Technologies, care asigură utilizatorilor o experiență vizuală de calitate. Aplicația SmartContrast ajustează automat culorile și controlează lumina de fundal pentru a spori intensitatea contrastului pentru cele mai bune imagini digitale și video-uri. Modul “Economy” este creat special pentru a afișa numai aplicațiile de lucru zilnice ale utilizatorului oferind un consum redus de energie.
De menționat că monitorul Philips se bucură de toate variantele de conectivitate pentru a reduce ma maxim eforturile utilizatorului. DisplayPort și HDMI 2.0, tehnologie MHL (pentru utilizarea conținutului telefoanelor inteligente pe ecran) sau USB 3.0 pentru transfer de date rapid și încărcarea telefonului și a altor dispozitive mobile.
Noul monitor LCD curbat UltraWide de la Philips va fi disponibil în marile magazine de specialitate la sfarșitul lunii octombrie. E de văzut și un preț de debut, nu vă așteptați să fie foarte mic.