Atât de mult este dispus producătorul coreean să parieze pe succesul pe care display-urile OLED îl vor avea în viitor, încât investește într-un proiect pe trei ani, dedicat cercetării și dezvoltării acestei tehnologii, nu mai puțin de 8,5 miliarde de dolari. Unul dintre principalele scopuri ale acestei investiții în constituie găsirea unei soluții care să permită utilizarea ecranelor OLED și pentru dispozitive de tip wearable sau în interiorul autovehiculelor. Adică, posibilitatea de a produce display-uri de forme diferite, flexibile și corbate. Poate că nu sună foarte complicat, am văzut deja televizoare cu ecran curbat sau display-uri flexibile, făcute sul. Însă nici simplu nu este.
S-ar putea ca un alt scop al acestui proiect, unul mai puțin oificial, să fie constituit de găsirea unei posibilități de a reduce costurile de producție, pentru a putea rămâne profitabili. Noțiunea de dispozitiv premium, care îți permite să vinzi fără a lovi în preț, este una extrem de perisabilă. Ne-a dovedit-o din plin tehnologia 3D, ne-o vor arăta și 4K-ul și display-urile curbate. Așa că LG încearcă să se pătreze în fața evoluției firești a lucrurilor! Până la urmă este firesc pentru o companie care pretinde că domină segmentul de televizoare OLED.
via Engadget