Mai corect ar fi să spunem că MMD, partenerul licențiat al Philips pentru producția de monitoare, este cel care vine la IFA să ne arate primul monitor curbat de la Philips și alte câteva monitoare cu rezoluție 5K și tehnologia Quantum Dot Color. MMD este o companie detinuţă de TPV (un producător de panel-uri), înfiinţată în 2009 printr-un parteneriat de brand cu Philips. MMD distribuie şi comercializează exclusiv display-uri LCD Philips în întreaga lume. Din ceea ce promite MMD că vom vedea la IFA, găsesc ca fiind cel mai interesant produs noul monitor LCD Philips de 27 inci cu rezoluția UltraClear 5K.
Cu cele 14,7 milioane de pixeli (5,120 x 2,880), tehnologia 5K este de patru ori mai clară față de rezoluția QuadHD, aceasta însemnând imagini mai uimitoare ca niciodată. Noul monitor este echipat cu tehnologia PerfectKolor, care asigură un procent de 99 al spectrului de culoare Adobe RGB alături de un milliard de culori posibile. Producătorul îl țintește către mediul profesional, deși nici un gamer înrăit nu s-ar da în lături să experimenteze câteva senzații adevărate.
Monitorul este conceput pentru a răspunde nevoilor utilizatorilor la locul de muncă: cu ajutorul camerei web, aceștia pot comunica cu colegi din alte centre, tehnologia MultiView le înlesnește capacitatea de a lucra concomitent la mai multe proiecte, boxele integrate oferă un sunet de calitate, iar prin intermediul tehnologiei Flicker-free, disconfortul ocular este cu mult redus după o zi de muncă.
Detalii despre restul produselor Philips care vor fi expuse în standul de la IFA vom afla, cel mai probabil, săptămâna viitoare, atunci când se va desfășura târgul.