HomeGames ArenaDetalii despre ELEX de la Piranha Bytes

Detalii despre ELEX de la Piranha Bytes

Gamescom a trecut, și detalii despre ELEX, noul joc al Piranha Bytes, au fost dezvăluite.

ELEX este un joc RPG, combinat cu acțiune, plasat într-o lume formată dintr-un singur continent masiv, ce a fost bombardat de meteoriți ce conțin substanța titulară, care a schimbat pe veci ecosistemul planetar. Vă puteți gândi la ea ca la un fel de Spice Melange, doar că în loc să ofere puteri psihice, este folosită ca o resursă pentru puteri magice, poate provoca mutații ocazionale, și privează utilizatorii săi de orice fel de sentimente, de umanitatea lor.

Tu vei fi un astfel de individ lipsit de umanitate, membru al unei grupări militare care nu se înțelegea tocmai bine cu restul facțiunilor de pe continent. În timpul misiuni, ești separat de restul armatei, și cum erai un aprig consumator de ELEX, ai petrecut câteva săptămâni cutreierând pustietatea fără substanța și ți-ai dat seama că ai fost poate o jigodie în ultimii ani.

Cu umanitatea regăsită, vei păși în lume ca un nou om, de a cărui acțiuni va depinde soarta acestei lumi, literalmente. Poți omorî cam pe oricine găsești în drumul tău, și aliații săi vor ține minte asta. În joc vor fi trei facțiuni majore, precum o adunătură de bandiți Mad Max-ieni, sau clerici tehnologici care refuză să folosească ELEX.

În termeni de progresie, revine sistemul de puncte din toată seria Gothic și primul Risen, iar inamicii nu vor crește în nivel cu tine. Vei avea propria ta bază în care să îți agăți bocancii și Jetpack-ul, pentru că vei avea unul. Da, după atâția ani, Piranha Bytes a decis să dea o mână de ajutor tuturor acelor indivizi ce aveau obiceiul să se urce în copaci încă de la primul Gothic. Dacă vă întrebați de ce ai vrea să te urci în copac într-un joc Gothic, orcii nu pot și tu ai arc.

ELEX se află în dezvoltare de un an și jumătate, va reprezenta, măcar tematic, o nouă abordare asupra rețetei Gothic/Risen, și sper că nu va fi groaznic. Jocul va fi disponibil la sfârșitul anului trecut pentru PC, Xbone și PS4.

Material preluat de pe Games Arena.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep