Era de așteptat ca după valul de informații despre posibilitatea de a rula aplicații pe Android pe Windows 10 Mobile să vedem mai multe detalii despre modalitatea în care acest lucru e posibil. Despre Project Astoria (sau Windows Bridge for Android) știm ceva detalii preliminare, în primul rând că reprezintă un set de instrumente care permit aplicațiilor Android să funcționeze pe Windows 10 Mobile pe tablete și smartphone-uri fără să fie nevoie de schimbări majore.
Pe de altă parte, din ceea ce am testat săptămâna trecută când am forțat încărcarea de aplicații Android pe Windows 10 Mobile cu Lumia 920 reiese clar că așa cum sunt acum aplicațiile Android nu pot rula așa cum trebuie pe Windows 10 Mobile. E nevoie totuși de ceva modificări, schimbări ce ar trebui să fie realizate/facilitate de Windows Bridge for Android.
Prin instrumentele oferite de Microsoft se va putea schimba destul de simplu integrarea Google Play și Google Maps cu soluții Microsoft, la fel și pentru Google Mobile Ads cu Microsoft Advertising. Sau acele aplicații ce folosesc Google Cloud Messaging service să poată să folosească Windows Notification service.
Se pare însă că pachetul de instrumente oferit de Microsoft face mai mult de atât: pentru că pe Windows 10 Mobile există o mașină virtuală Linux în care aplicațiile Android pot rula, e posibil ca apk-urile Android să fie copiate și instalate pe Windows 10 Mobile – în momentul de față oricine poate să facă asta dacă are un Windows 10 Mobile build 10512 și alege să pună aplicații ce nu se folosesc de Google Play Services. Ele vor rula chiar mult mai bine decât v-ați aștepta.
E posibil ca Windows Bridge for Android să ofere instrumente automate de portare a aplicațiilor Android către Windows 10 Mobile și dacă ne gândim că la același prețuri mici (Lumia 435 de exemplu) un aparat Windows Phone/Mobile pare mai interesant decât unul Android, e posibil ca utilizatorii să folosească asta în avantajul lor și să cumpere aparatele Microsoft punând pe ele aplicații Android.
Dar dacă cei ce au creat aplicațiile nu vor sări să le porteze pe Windows 10 Mobile, mutarea de aplicații din Play Store pe Windows 10 nu va fi operație chiar legală, nu că asta ar împiedica zecile de magazine (legale sau nu) cu aplicații Android să funcționeze.
Sunt curios să instalez și eu Windows Bridge for Android mai ales că deja codul și documentația au scăpat deja pe internet. Mă gândesc că nu va trece mult și Microsoft va scoate Proiectul Astoria din stadiul beta, accesibil doar cu invitație și îl va face public așa cum are tot interesul să o facă.
via seekingalpha