Vineri seara Microsoft a făcut un cadou entuziaștilor și a lansat în Fast Ring o nouă versiune de test pentru sistemul de operare Windows 10 pentru smartphone. Build-ul 10166 (vă reamintesc că poate fi folosit de oricine e interesat, de îndată ce s-a înrolat în programul de testare Windows Insiders și a instalat aplicația Windows Insiders din Windows Phone Store) este finisat bine de tot, conform lui Gabe Aul: ”multe schimbări mărunte, majoritatea orientate către creșterea stabilității și a performanței”.
Eu l-am instalat (nu fără peripeții) pe Lumia 920. A trebuit să fac hardware reset la build-ul 10149 pentru că nu pornea nicicum upgrade-ul, după asta l-am lăsat câteva ore conectat la WiFi și după un restart a luat-o.
Majoritatea problemelor raportate cu build-ul 10149 sunt remediate, nu am văzut scimbări majore la nivelul interfeței. Noul Windows Store beta înlocuiește complet versiunea precedentă, cu acces direct la aplicațiile Universal. În continuare o să facă multe download-ul din Store imediat ce ați instalat build-ul 10166 așa că recomandarea mea este să lăsați aparatul în pace preț de o oră ca să termine toată instalarea și abia pe urmă să vă apucați de butonat.
Se mișcă binișor pe Lumia 920 – sper că se va mai lucra la capitolul performanță pentru că așa cum arată acum nu e chiar cel mai bun canditat pentru upgrade – apropo de asta, Windows 10 Mobile o să fie gata în toamnă, după cum a anunțat Microsoft. Așa că loc de îmbunătățire există – nu uitați că pe 29 iulie se lansează oficial Windows 10 așa că echipa ar trebui să aibă timp suficient să se concentreze pe varianta de smartphone.
Aplicațiile standard merg ok, autonomia este încă problematică, oricum pare mai bună decât pe versiunile anterioare. Aproape că aș îndrăzni să spun că merită instalat și testat pe un smartphone de folosință zilnică – mă tentează să îl aduc pe Lumia 1520, smartphone-ul meu principal.
A instalat cineva Windows 10 Mobile build 10166? Cum vă merge? Am înțeles că sunt probleme pe smartphone-urile cu mai puțin de 1 GB RAM.
via Microsoft
@Gabi
Si mie mi-au disparut unele setari din extra, Glance e inca acolo, pot sa il folosesc.
@Marcel Nicolai
Pe ce aparat?
Nokia 925
@Ionuț
Setarile glace erau acolo imediat dupa update-ul de la 8.1 la 10 build 10166, dar dupa ce am facut resetarea la setarile de fabrica setarile glace au disparut.
L-am instalat pe un Lumia 640 LTE, instalrea a mers fara probleme. O problema a fost ca nu puteam pune sonerii de apel diferite la anumite contacte din agenda, dar dupa o resetare a mers. Se misca fluent, nu s-a blocat, nu s-a restartat. O problema a aparut dupa resetarea la setarile de fabrica, au disparut setarile de la glace. In acest moment il folosesc ca telefon principal.
L-am instalat sâmbătă. Cum și ai menționat, autonomia este încă problematică. Altceva, este că s-a restartat singur de câteva ori, și câteva ori a trebuit să-l restartez manual, căci se blocase. În rest, e ok.