Este vorba despre o tabletă de 8 inchi cu o configurație extrem de atractivă și cu un aspect fizic destul de similar cu cel al telefonului Huawei P8, cu accente puternice puse pe metal (producătorul se laudă cu o construcție aproape integral metalică a carcasei) și cu o grosime de doar 7,8 milimetri, o performanță deosebită pentru o tabletă. Nu doar aspectul fizic este un punct comun între cele două produse ale companiei chineze, ci și o parte din specificațiile tehnice.
Mediapad M2 propune un chipset Kirin 930, cu procesor octa-core (patru nuclee Cortex-A53 tactate la 2 GHz și patru Cortex-A53 la 1 GHz) combinat cu o memorie RAM de 3 GB. Același cuplu chipset/RAM ca și la telefonul amintit mai sus. Ecranul de 8 inchi are o proporție de 16:10 și o rezoluție de 1920 x 1200 pixeli (275 ppi). Există două versiuni de stocare internă de 16 sau de 64 GB, iar la capitolul camere foto avem de-a face cu un cuplu destul de surprinzător pentru o tabletă. O cameră foto principală de 8 megapixeli și una frontală de 5 megapixeli, conectivitatea LTE (opțională) precum și două boxe de 1 W care se bucură de tehnologia Harman Kardon Clari-Fi, completează configurația acestei tablete. Acumulatorul este de 4800 mAh, iar sistemul software un Android 5.0 Lollipop.
Importante sunt și prețurile, care încep de la aproximativ 230 de euro pentru versiunea cea mai slabă, cu stocare de 16 GB și ajung până la 330 de euro pentru varianta cu 64 GB și conectivitate LTE. Atenție, sunt prețuri valabile pentru China, acolo unde se va lansa în primă fază acest produs.
via GSM Arena