În această seară au fost anunțate echipele de pe podiumul finalei mondiale a competiției Imagine Cup 2015, la toate categoriile de concurs, mai puțin marea câștigătoare ce va fi desemnată vineri.
World Citizenship:
Locul 3: Prognosis din Grecia cu o soluție de detecție incipientă pentru Parkinson și care se folosește de o brățară Microsoft Band.
Locul 2: Mozter din Singapore cu o soluție bazată pe hardware și software cu care se pot monitoriza roiurile de muște și modul în care se deplasează.
Locul 1: Virtual Dementia din Australia – o simulare în realitatea virtuală a modului în care bolnavii de demență percep lumea înconjurătoare. Software și hardware (ochelari Oculus Rift) prin care oamenii normali pot să se pună în locul bolnavilor, să îi înțeleagă și să poată să îi ajute prin construirea unor spații adecvate.
Din păcate echipa reprezentantă a României, EpSyDet nu a reușit să se claseze pe podium. Au avut însă o participare remarcabilă reușind să impresioneze plăcut cei ce le-au văzut proiectul. Pentru o primă finală Imagine Cup avut o prestație reușită. Felicitări încă o dată pentru tot ceea ce au realizat până acum.
Vedeți aici un interviu cu EpSyDet și aici înregistrarea prezentării lor de la finala Imagine Cup 2015.
Innovation:
Locul 3: Siymb din UK cu o soluție prin care vor să ușureze modul de comunicare pentru participanții la diverse conferințe.
Locul 2: NoObs din Azerbaijan cu un proiect ce presupune purtarea unui dispozitiv wearable care să detecteze poziția corectă a șpinării și așa să corecteze eventualele probleme.
Locul 1: eFitFashion din Brazilia cu un proiect ce oferă o soluție pentru confecționarea hainelor fix pe măsurile proprii.
Games Competition:
Locul 3: Thief din China cu un puzzle 3D numit Lost Shaddow.
Bounce ’em UpLocul 2: Kuality Games, Olanda cu un joc (Bounce ’em Up) de acțiune multiplayer .
Locul 1: IzHard din Rusia cu un joculeț interesant alb negru, făcut pe Unity – ai un personaj care merge prin lumi imaginare unde gravitația se poate schimba.
Premiul de popularitate – People’s Choice merge la Mistory, Ungaria. E un proiect ce oferă o modalitate interactivă, pe ideea de treasure hunt, de a explora punctele de interes din diverse locații.
Prmiul special Ability Award a mers tot la Prognosis, Grecia.
Cele trei echipe câștigătoare pe cele trei categorii de concurs la Imagine Cup 2015 se vor întâlni mâine pe scena de la Washington State Convention Center, în fața unui juriu format din Thomas Middleditch, Star of HBO’s Silicon Valley, Alex Kipman, Inventor of HoloLens și Jens Bergensten, Lead Developer of Minecraft pentru a-și disputa locul 1 la Imagine Cup.
Evenimentul va fi transmis live, dacă vreți să îl urmăriți mergeți pe link-ul de aici.