Rocket League este o continuare în spirit, și parțial în nume, al unui joc mai vechi produs tot de către Psyonix pentru PS3 cu 5 ani în urmă. Îi zicea Supersonic Acrobatic Rocket Powered Battle Cars. Cu un astfel de nume, cu promisiunea unui număr mare de opțiuni de personalizare, și cu o influență clară de la clasicul Rollcage, aveam impresia că Rocket League avea pe undeva prin el un fel de arsenal. Armament, poate rachete ce pot fi puse pe mașini și apoi folosite împotriva oponenților. Nu prea este cazul. În Rocket League, racheta ești tu, doar că se întâmplă să mai ai și roți. Lipsa armelor mă dezamăgește, dar asta vine numai de la preconcepția pe care o aveam pentru joc, așa că nu o voi mai pomeni. Menționez că din cauza căldurii din această perioadă, a trebuit să rulez jocul pe detaliul minim. Funcționează fără probleme pe detaliul maxim, arată chiar bine, curat, colorat, cam la fel ca Trackmania, cu adiția unui gazon a cărui iarbă sunt convins că este responsabilă pentru faptul că placa mea video atinge 90 de grade. Arată atât de iarbă încât jucătorii de FIFA stau în coadă după ea, și alții probabil încearcă să își fumeze monitorul.
Premiza jocului este foarte simplă. Două echipe, un stadion, două porți, o minge. În loc de oameni care să joace fotbal, ai mașini, aceleași mașini. Chiar dacă s-ar întâmpla să arate diferit, fie prin forma lor, fie prin pălăria lor, sunt exact același lucru, fără vreun fel de diferență. Totul este pur estetic. Aceeași vitează, aceeași agilitate. În esență, același model ca la jocurile Trackmania. Și la fel ca Tarckmania, Rocket League pune un accent masiv pe multiplayer. O avea un sezon, la care ai propria ta echipă, și meciuri singulare împotriva AI-ului, dar în multiplayer este esența sa. Nu pentru că inteligența artificială ar fi slabă. Ocazional are obiceiul să dea auto-gol pentru că nu știe sigur cum să împiedice o minge ce merge drept spre poarta sa, atunci când se află în spatele său, dar pe lângă această scăpare, este competentă. Atât de competentă încât poate înlocui eficient un jucător uman în multiplayer, cu șanse mari să ajungă pe primul loc în clasament.
Nu în modul Ranked, acolo este doar om contra om, și dacă iese un jucător uman, echipa rămâne pur și simplu fără un om, sau meciul se termină, pentru că meciurile au mărimi variabile. Merg de la unu contra unu până la patru contra patru. Dimensiunea cea mai populară și mai ușor de digerat este trei contra trei. Astfel sunt suficienți jucători cât unul să stea pe apărare, unul mijlocaș și unul la atac, dacă jucătorii chiar ar face asta în loc să fugă după mingea masivă și săltăreață. În patru contra patru este cam la fel de amuzant ca Team Fortress 2 pe servere de 32 de jucători, în sensul că este amuzant, dar așteaptă-te să fii lovit din toate părțile fără să știi de cine, când, cum, sau de unde.
Citiți continuarea pe Games Arena.
