HomeFeaturedFocusHuawei G8 prezentat oficial in doua arome

Huawei G8 prezentat oficial in doua arome

Mid-range-ul pe care chinezii de la Huawei l-au anunțat oficial cu două zile în urmă, arătându-ne că nu prea țin cont de weekend-urile noastre, își propune să facă o figură interesantă în segmentul de mijloc. Să sperăm că mizează și pe aportul consumatorilor europeni, pentru că deocamdată Huawei nu a fost foarte generos cu detaliile de ordin comercial legate de acest terminal. Iar cele care au fost anunțate m-au desumflat puțin, pentru că Huawei mă obișnuise parcă cu un raport specificații/preț ceva mai avantajos decât ceea ce pare să propună G8.

Să încerc să argumentez afirmația de mai sus. Un ecran fullHD (1080 x 1920 pixeli, 401 ppi) de 5,5 inchi ascunde în spatele lui un chipset Qualcomm Snapdragon 615 (arhitectură de 64 de biți) cu procesor octa-core și GPU Adreno 405, precum și două combinații de memorii, una care propune 2 GB de RAM cu stocare internă de 16 GB și una pentru entuziaști, cu 3 GB de memorie RAM și 32 GB pentru stocare internă. Camerele foto de 13 megapixeli cea principală și 5 megapixeli cea frontală, acumulatorul de 3000 mAh și Android-ul 5.1 Lollipop completează configurația propusă de G8. Care ieste totuși în evidență prin cititorul de amprentă digitală pe care îl are în partea din spate a telefonului.

Versiunea cu 2 GB de memorie RAM va costa aproximativ 370 dolari, în timp ce cea cu 3 GB de Ram și 32 GB stocare internă pretinde 430 de dolari din buzunarul doritorului. Cam mult pentru ceea ce au de oferit, consider eu. Pe de altă parte însă, Huawei are o relație foarte bună cu operatorii de telefonie mobilă din Europa, așa că un astfel de terminal are șanse foarte mari să facă o figură frumoasă combinat cu un abonament atractiv.

Sunt curios care sunt intențiile comerciale ale Huawei cu acest model de smartphone.

via PhoneArena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep