Compania britanică specializată în poleirea diverselor dispozitive de top cu aur de 24 de karate (în cel mai rău caz), nu a ratat nici modelul One M9 de la HTC. Până la urmă, cu toate cârcotelile unora, este un smartphone de top, așa că această customizare este justificată. Nu știu însă cât de justificat este prețul cerut de Goldgenie pentru un One M9 polei cu aur, de 2560 de dolari (cu jumătate din sumă plătită în avans), dar sunt convins că există câțiva nebuni care vor să pună ceva măreț pe masă, pentru a-și lăsa cu gura căscată confrații. Iar aspectul fizic al lui HTC One M9 îl ajută să pară un lingou de aur, așa că muți vor rămâne muți. Rămâne de văzut cât de bine se va descurca aurul cu căldura în exces pe care o cam degajă chipsetul de pe acest smartphone, dar sunt convins că este un sacrificiu mult prea mic în comparație cu strălucirea dispozitivului.
În prețul descris mai sus intră, pe lângă stratul de aur garatat pe viață de către cei de la Goldgenie și o cutie de stejar elegantă, care conține toate accesoriile telefonului, fără însă a fi și ele poleite, precum și livrarea acestuia într-un număr generos de țări. Nu sunt deloc adeptul acestui gen de tunning pentru dispozitive, cu menirea clară de a accentua opulența unor persoane, dar cred că este un business care funcționează destul de frumos. Nu de alta, dar piață există din belșug pentru companii precum Goldgenie.
via GSM Arena