Cine vor fi primii utilizatori de Windows 10 final și cum îl putem avea cu toții? După cum probabil știți pe 29 iulie Windows 10 va fi lansat oficial către public numai că nu toată lumea o să îl primească în aceiași zi. Conform Microsoft posibilitatea de upgrade către Windows 10 va fi oferită treptat celor ce deja și-au rezervat copia validă (genuine) precum și celor din programul Windows Insider.
Motivul este unul cât se poate de simplu: aproape 5 milioane de persoane s-au înscris în programul de testare Windows Insider și acestea vor fi primele care vor primi upgrade-ul final în timp ce alte câteva milioane (sute de milioane?) și-au rezervat deja licența de upgrade.
Pentru toți aceștia Microsoft dorește să ofere o experiență de upgrade lină, fără probleme, deziderat ce e destul de greu de realizat date fiind zecile de mii de configurații hardware și combinații de software pe care utilizatorii le au deja instalate pe actualele sisteme. De asta și mesajul Microsoft: ”m făcut numeroase teste pe numeroase configurații și scenarii de upgrade de la Windows 7, 8 și 8.1 către Windows 10 doar că mai avem de lucru. Mereu va mai fi de lucru dar vom continua să depunem eforturi în această direcție ca parte a strategiei de oferire Windows ca și serviciu”.
De asta, pe 29 iulie nu toată lumea va putea instala Windows 10 Home și Pro. Primii sunt cei din programul Windows Insiders – era și normal, doar aceștia au foat alături de Microsoft încă de la început și i-au ajutat să finiseze produsul. Cei ce și-au rezervat copiile de Windows 10 vor primi o notificare prin care vor fi anunțați că se poate porni procesul de upgrade. Cei ce au sisteme noi, cu Windows 8.1 via OEM va trebui să se adreseze lanțului de la care au cumpărat licențele de Windows eligibile pentru upgrade la Windows 10 ca să primească îndrumare.
Iar pentru utilizatorii de Windows din zona de Business, upgrade-ul nu se va trimite automat, el se va face doar în urma deciziei administratorului sistemelor respective. Licențele Windows 10 Enterprise și Education vor veni prin programul de licențiere de volum începând cu 1 august.
Acum, în funcție de tipul de licență deținută știți cam când să vă pregătiți de upgrade. Nu mai e chiar așa de mult …
via Microsoft