De bine ce am asistat ieri la prezentarea celor de la Asus, în care au vorbit despre cele mai noi produse ale companiei și bineînțeles că discuția s-a mutat destul de rapid înspre linia de telefoane smart Asus Zenfone 2, aflăm astăzi că un nou membru al acestei familii destul de numeroase este pe cale să sosească și să ofere și mai multe opțiuni unui cumpărător indecis. Cel puțin în primă fază, cumpărătorul respectiv trebuie să fie din Taiwan, pentru că acolo va vedea lumina zilei, cel mai probabil a zilei de mâine, terminalul în cauză.
Este vorba despre o versiune cu 128 GB pentru stocarea internă a telefonului cu 4 GB de memorie RAM și chipset Intel Atom Z3580 SoC cu nucleele procesorului tactate la 2,3 GHz și cu GPU PowerVR G6430, care, așa cum spuneam, va fi prezentată mâine în Taiwan, la un preț de aproximativ 387 dolari. Având în vedere că vânzările de Zenfone 2 din Taiwan nu au fost spectaculoase (aproximativ 100.000 de unități), loc de creștere este suficient. Și cu noua opțiune pe care o vor avea la îndemână fanii acestui brand, s-ar putea să vedem o creștere a cifrelor de vânzări.
Nu se știe însă cu certitudine dacă această versiune va deveni disponibilă și la nivel global. Sincer, înclin să cred că da, pentru că piața din Taiwan nu are suficient potențial pentru a primi un model dedicat. Rămâne de văzut când va deveni disponibil și pentru restul piețelor.
via Phone Arena