Lumea este destul de ahtiată după tot felul de recorduri, care de care mai năstrușnice. Iar atunci când nu poți stabili în mod direct un record în lumea tumultoasă a telefoanelor inteligente (cel mai subțire smartphone, cel mai ușor, ecranul cu marginile cele mai înguste), este de indicat să îți legi numele de unul, pentru rezultate cât mai eficiente din punct de vedere al imaginii. Așa cred că a gândit și LG, al cărui G4 își pune în valoarea camera foto frontală de 8 megapixeli în cadrul unei inițiative care s-a dovedit a fi un nou record. Recordul pentru cele mai multe selfie-uri făcute în același loc. Nu mă întrebați care este ideea unui astfel de record, pentru că nu aș avea un răspuns. Probabil că doar marketing-ul și brand awareness-ul.
S-a întâmplat în Mexico City. În două ore au fost imortalizate nu mai puțin de 746 de selfie-uri, individuale, dar și de grup, astfel că numărul total al celor care au trecut prin fața micului obiectiv a ajuns la aproximativ 2500 de oameni. Care la un moment dat s-au terminat, lăsând telefonul încă funcțional și pasionat de și mai multe imagini, pentru că, dacă e să ne luăm după spusele producătorului, bateria încă mai avea resurse.
Oricât de ciudată ar părea ideea, sunt convins că scopul inițial al acestei manifestații a fost atins. S-a făcut suficient de multă vâlvă, iar în centrul ei s-a aflat eroul LG G4.
via Phone Arena