Printre multele chestii pe care le-am făcut cu toții din grabă sau neatenție se numără și trimiterea unor email-uri către persoane ce nu ar fi trebuit să le vadă. Server-ele Exchange au opțiunea de recall email, ce funcționează câteodată și ne salvează de probleme.
De azi și Google a aduc oficial în GMAIL aceiași opțiune: Undo Send. E în stadiul beta de vreo șase ani și abia acum Google a hotărât că și marea masă de utilizatori are nevoie de ea.
Pe scurt, aveți la dispoziție 5-30 de secunde să anulați trimiterea unui email dacă vă dați seama în timp util că ați făcut o greșeală trimițându-l. Ca să puteți anula trimiterea trebuie mai întâi să activați Undo Send.
Pentru asta vă conectați din browser pe server-ul GMAIL, intrați în Settings și apoi căutați din tab-ul General Enable Undo Send – se găsește undeva în prima treime a paginii.
După ce ați bifat opțiunea nu uitați să salvați modificarea.
Acum, când trimiteți un email aiurea aveți la dispoziție fix atâtea secunde cât ați selectat (10-30) în Send cancellation period. Dacă vă prindeți în timp util că ați făcut o greșeală, apăsați link-ul Undo din partea superioară a paginii și voila, mesajul reapare în Compose.
Sper să vă fie de folos noul tweak adus de Google în GMAIL.
Foarte utila informatia pentru ca de multe ori dadeam enter din greseala si trimiteam mailul fara atasament sau nefinalizat. Mi-as fi dorit sa fie aceasta optiune si la yahoo intrucat pentru mine este principalul serviciu de email.