HomeFeaturedFocusDispar telefoanele smart ieftine din China?

Dispar telefoanele smart ieftine din China?

Este o întrebare firească dacă ne luăm după studiul realizat de către cei de la Bloomberg, prin care s-a urmărit evoluția prețului mediu de vânzare al smartphone-urilor de pe piața din China din ultima perioadă. Lucruri oareșcum ciudate se întâmplă, mai ales din perspectiva europeanului care s-a uitat cu invidie la avalanșa de telefoane chinezești cu specificații de top și cu prețuri extrem de avantajoase și atractive, dar care se încăpățânau să rămână acolo. Prețul mediu de vânzare al telefoanelor inteligente pentru piața din China a crescut de la  192 dolari în trimestrul al treilea al lui 2014 la 239 dolari în Q4 și mai apoi la 263 dolari în primul trimestru al acestui an. O evoluție aparent inexplicabilă și care poate fi și mai bine surprinsă în graficul realizat de Bloomberg.

bloomberg

Ce se întâmplă pe piața din China? Unde sunt telefoanele ieftine chinezești, după care am tot suspinat?

Ei bine, sunt tot acolo. E drept, undeva mai în spate, după grupul de iPhone-uri. Da, Apple a intrat pe piața chinezească și a făcut-o în forță. Evident, prețurile de care Apple nu se desparte și-au pus serios amprenta și pe media pieței, acest Average Sales Price (ASP), cum îl numesc cei de la Bloomberg. Au capacitatea (și îndrăzneala) să o facă. Până la urmă, bravo lor că s-au ținut tari chiar și în fața competiției chineze care a utilizat din plin puternica armă a prețului. Dar oare este doar meritul Apple?

Eu aș zice că nu! Aș îndrăzni să afirm că și chinezii (producătorii) au un cuvânt de spus. Că s-au prins că pot vinde și mai scump, că s-au folosit de imaginea construită în ultima perioadă și că acum încearcă, ce-i drept, timid prin comparație cu Apple, să câștige mai mult de pe seama business-ului propriu. Producători ca Xiaomi sau Gionee, ca Huawei sau OnePlus, Lenovo sau Meizu, încep să nu mai vândă chiar așa de ieftin cum ne-au obișnuit, nici măcar în țara lor. Nu am mai văzut cam de mult un super-phone Xiaomi la un preț uluitor. Sunt tare curios, spre exemplu, la ce preț se va vinde următorul OnePlus. Va mai repeta strategia de preț a predecesorului său?

Cred că și aici este o posibilă explicație a dinamicii prețurilor de pe piața din China. O piață, să nu uităm, care a ajuns la saturație, dar pe care, iată, prețurile cresc. Au și consumatorii din Asia specificul lor.

via Phone Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep