Îmi place să urmăresc concepte despre cum vor arăta în viitor diferite chestii pe care le folosim astăzi. De la avioane, la vapoarele de croazieră, mașini, calculatoare la locul de muncă și haine, toate conceptele au în comun IT-ul și modul în care hardware-ul (senzorii în general) și software-ul ne vor ajuta să avem o viață mai bună (mai de calitate).
Zilele trecute am citit un articol interesant despre cum vor arăta hotelurile viitorului. În mod puțin surprinzător, nu e nimic SciFi în ceea ce se prevede: sunt mai mult direcții clare pe care deja le intuiam. Că în viitorul apropiat hotelurile se vor concentra tot mai mult pe ideea de fitness sau că băile vor deveni locuri de spa deja știm, unii dintre noi am experimentat asta.
Integrarea elementelor IT e o direcție clară: camerele vor beneficia de hardware hight tech interconectat pe care îl vom regla direct de pe smartphone, sau tabletă. Să zicem lumina, temperatura, draperiile, apa caldă, televizorul etc. Sau proiectarea acelor știri și materiale multimedia care ne interesează strict pe noi.
Mai mult, smartphone-ul o să devină cheia de intrare în cameră iar direct de pe el o să putem folosi servicii de entertainment conectat la televizor – deja am fost prin câteva hoteluri unde televizorul avea cablu HDMI sau slot USB pe care să îl pot folosi pentru a proiecta propriul conținut multimedia.
O idee faină mi se pare și cea de integrare a unor oglinzi cu touch prin care să controlezi diferiții parametri din camera de hotel, dacă nu ai la îndemână smartphone-ul.
Aș adăuga aici faptul că pentru clienții fideli sistemul inteligent din hotel va colecta date despre ce place, ce nu și se vor dezvolta soluții pentru a face următoarea ședere și mai plăcută. Poate chiar cu paturi și așternuturi inteligente, capabile să ofere forma, textura și temperatura optimă.
Asta dacă vorbim despre camera de hotel, dar schimbări vor veni și la recepție sau în lobby.
Acestea vor deveni spații multi tech și high tech. În loc de bar, restaurant, business center, lobby-ul va fi un singur loc, în care gazdele hotelului vor găsi tot ceea ce au nevoie, plecând de la conexiunea la internet.
Interesant mi se pare modul în care prezența în social media a lanțurilor hoteliere se va armoniza cu idee de socializare a celor ce deja se află în cazați la respectivul hotel. Dincolo de conturile Facebook, Twitter (sau ce o să mai fie atunci) va fi extrem de important ca imaginea să fie cea mai potrivită – deja sunt hoteluri care au luat asta în considerare și încep să își creeze zone interesante atât ca design cât și ca experiență.
Toate astea sună bine la nivel funcțional, numai că trebuie să fim conștienți că orice avans în direcția asta are și elemente mai puțin pozitive: ce facem cu securitatea sau cu păstrarea intimității? Probabil că rămâne să vedem ce facem atunci, când o să fim puși în fața unui fapt împlinit.