Mai exact, cu două zile înainte de anunțul oficial, terminalul face o vizită la TENAA, organismul care certifică dispozitivele mobile pentru piața din China, prilej cu care scapă către public, chipurile accidental, o seamă de specificații. Suficiente încât să ne dăm seama că modelul X5 Max S este o variantă mai groasă a lui Vivo X5 Max. Și cum acesta din urmă s-a împănat la un moment dat cu titlul de cel mai subțire telefon smart din lume, cu 4,75 milimetri în grosime, trebuie să înțelegeți că versiunea sa mai groasă, subiectul nostru de față, nu este tocmai gros. Pentru că un smartphone de 7,29 milimetri numai gros nu este. În schimb, pentru că este făcut de Vivo, obișnuit cu dimensiuni mai gingașe, totul trebuia să aibă un scop. Iar acumulatorul de 4150 mAh este tocmai scopul acestei îngrosări.
Sunt cam singurele două modificări pe care Vivo X5 Mas S le are față de fratele său fără S. În rest, totul este identic. Același ecran de 5,5 inchi și 1080p rezoluție, același procesor octa-core, cu patru nuclee la 1,7 GHz și patru la 1,0 Ghz, aceeași memorie RAM de 2 GB, stocare internă de 16 GB, camere de 8 și de 5 megapixeli, totul este identic. Cel mai probabil, inclusiv destinația comercială va fi aceeași. Mai exact (din păcate pentru noi) piața din China. Că tot am vorbit despre noua sa dinamică, poate că ar trebui și Vivo să facă ceva în direcția asta.
via GSM Arena