HomeFeaturedFocusEscape2, un entry level de la LG

Escape2, un entry level de la LG

Dacă ne luăm după nume și îl numim succesorul lui LG Escape, am putea spune că le-a luat cam mult coreenilor să vină cu o continuare pentru acel smartphone. Însă, fiind vorba despre segmentul low-budget și mai ales despre un terminal dedicat exclusiv rețelei AT&T, nici nu aveau motive foarte mari să se grăbească cu el. Totuși, după mai bine de doi ani, LG Escape2 își face apariția, fără prea mare tam-tam (lucru normal în situația unui astfel de terminal), în oferta operatorului de peste ocean.

Ce oferă el? O configurație de bază, fără elemente spectaculoase, la un preț relativ interesant. Nu atât cel fără obligații contractuale, de 199 dolari, care poate fi egalat ușor de competitori care poate ar avea mai multe de pus pe masă, cât cel de 0,99 dolari pentru un contract pe doi ani. Din punct de vedere tehnic telefonul este la limita acceptabilă a decenței, cu un chipset Snapdragon 410 cu procesor quad-core de 1,2 GHz și GPU Adreno 306, o memorie RAM de 1 GB și stocare internă de 8 GB, un display IPS HD de 4,7 inchi și 1280 x 720 pixeli, un acumulator de 2100 mAh, o cameră foto princială de 8 megapixeli și una frontală de 1 megapixel, precum și un Android 5.0 Lollipop.

Cârligul pentru potențialii cumpărători de pe piața americană este reprezentat de aducerea unor funcții de pe telefoanele high-end ale producătorului, cum ar fi Glance View, Gesture Shot, KnockOn sau Knock Code și pe acest terminal. Aici s-ar putea să își câștige câțiva fani.

via PhoneDog

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep