Am trăit să o vedem și pe asta: un smartphone cu două baterii, ambele integrate în carcasa lui. Cunosc persoane care călătoresc foarte mult și care, din nevoia de a schimba mai multe baterii la smartphone, evită telefoanele cu carcasă unibody, care nu permit acest lucru. Bine, evită și acumulatorul extern, care poate oricând să reprezinte o soluție la problemele de autonomie. Acum există o soluție la problemele acestui gen de utilizatori. Și cum orice premieră mai spectaculoasă vine din partea unor nume mai puțin celebre din industria de smartphone, isprava despre care vorbim aici, integrarea a două baterii în carcasa unui singur telefon, le aparține chinezilor de la Innos, despre care eu recunosc sincer că nu mai auzisem până astăzi.
Capacitatea totală a celor doi acumulatori, de 6000 mAh (2480 mAh + 3520 mAh), care reușesc că încapă într-o carcasă de 11,9 milimetri grosime, nu este singura specificație tehnică menită să atragă atenția. Tot telefonul arată interesant din punct de vedere al configurației. Un chipset Qualcomm Snapdragon 615 cu procesor octa-core se asortează de minune cu o memorie RAM de 3 GB. Există și o variantă mai low (dacă poate fi numită așa), care propune un chipset MediaTek și doar 2 GB de memorie RAM. Restul caracteristicilor tehnice este același pentru ambele versiuni de telefon. Un ecran de 5,2 inchi și 1080p, protejat cu Gorilla Glass 3, o combinație de camere de 16 și de 5 megapixeli, abilități dual-SIM, cu conectivitate LTE suportată pe ambele SIM-uri și un Android 5.0 Lollipop.
Ei, și acum urmează partea simpatică Innos D6000 costă aproximativ 290 dolari (versiunea cu 3 GB de RAM), în timp ce D6000m, varianta cu 2 GB de RAM și chipset MediaTek costă doar 160 dolari. Ca orice brand chinezesc, cu vreo două excepții, șansele de a vedea un Innos cu două baterii în afara țării de proveniență sunt destul de mici. Măcar acum știm că se poate și așa ceva și, dacă acest smartphone va avea succes, cu siguranță vor replica și alții această grozăvie.
via GizmoChina