Totul era mai bine pe vremuri! Ca urmare, dacă vreți să jucați EverQuest ca pe vremuri, acum aveți oportunitatea de a o face pe cât de legal se poate. Daybreak Game Company, studioul numit anterior Sony Online Entertainment, anunță că a permis unui grup de fani să pună în operațiune Project 1999.
Acest proiect este o emulare a unui server tradițional de EverQuest, așa cum era pe vremuri, în erele de început ale jocului. Și pentru că este un acord non-profit, înseamnă că nu există taxă lunară și practic nici nu trebuie să cumpărați jocul, doar să găsiți cumva EverQuest Titanium Edition, să instalați un petic special, șisă vă conectați la serverul cu pricina. Așa că dacă vreți să vedeți istoria cu proprii voștri ochi, aveți acum ocazia.
Material preluat de pe Games Arena.