HomeFeaturedFocusSony a prezentat oficial modelul Z4 in Japonia

Sony a prezentat oficial modelul Z4 in Japonia

În spiritul tradiției, producătorul nipon își lansează produsele mai întâi în țara natală. Așa că mult mediatizatul în ultima vreme model Z4 își face apariția în Japonia, deocamdată fără detalii de ordin comercial de genul datei de comercializare și disponibilitatea la nivel global, sau prețului, dar cu o lumină destul de clară asupra configurației și detaliilor tehnice și de desig. Și dacă tot am vorbit de design, aici este marea dezamăgire din punctul meu de vedere. Se pare că toți producătorii de terminale de top s-au decis să lase laurii victoriei la acest capitol celor de la Samsung. Xperia Z4 cel anunțat în japonia nu prea inovează la nivel de construcție față de predecesorul său.

Nici vorbă de carcasă metalică unibody, doar o ramă care împreunează cele două suprafețe. Din punct de vedere tehnic, avem de-a face cu un ecran de 5,2 inchi și 1080p rezoluție (densitate de 565 ppi), în spatele căruia va face focul la propriu un chipset Snapdragon 810 cu procesor octa-core. Sony a riscat aici, spre deosebire de LG. Memoria RAM este de 3 GB, stocarea internă poate fi de 32 sau 64 de GB. Camera foto principală este de 20,7 megapixeli, cea frontală de 5,1 megapixeli. Adăugați un Android 5.0 Lollipop, celebra certificare IP68 pentru rezistența la apă și praf, grosimea de doar 6,9 milimetri, acumulatorul de 2930 mAh, conectivitatea LTE. După ce le-ați adăugat pe toate, decideți voi singuri dacă Xperia Z4 are șanse să rupă gura târgului, sau este doar un succesor pe care il vor aprecia, cel mai pobabil, fanii brandului.

Eu sunt ușor dezamăgit, asta ar trebui să cam spună care este răspunsul meu la întrebarea de mai sus.

via TheVerge

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep