Da, este vorba despre un Nokia, pentru că modelul Lumia 630 este fabricat înainte de rebranding-ul gândit de Microsoft pentru achiziția sa. Lumia 630 este un telefon lansat anul trecut (are aproape un an de la momentul anunțului oficial și vreo nouă luni de când a apărut pe la noi), achiziționat în urma unei oferte pentru fidelizare de nerefuzat din partea Vodafone. Ca majoritatea terminalelor entry-level de la Nokia (și mai apoi de la Microsoft), Lumia 630 s-a bucurat de o subvenție importantă în ofertele operatorilor, dictată cel mai probabil de intențiile Microsoft de a-și populariza cât mai bine sistemul de operare. Cred că parțial le-a reușit acest lucru. În cazul meu, decizia achiziției acestui terminal a fost dictată de nevoia de a avea, pe post de al doilea telefon (detest dual-SIM-urile) un Windows Phone. La acea perioadă (toamna lui 2014), Lumia 630 bătea la preț cam toate Android-ele cu configurații asemănătoare. Și se cunoaște destul de bine faptul că Windows Phone este un sistem de operare mai puțin pretențios în ceea ce privește resursele hardware decât rivalul său de la Google.
Chiar dacă telefonul este destul de vechi și generații noi de terminale entry-level de la Microsoft (Nokia) au apărut pe piață de atunci, ideea acestui material a venit și pe fondul asemănării destul de puternice dintre aceste terminale lansate de compania din Redmond, care au toate ca scop popularizarea Windows-ului ca sistem de operare mobil. Și cred că, până la un punct, ideile de aici sunt valabile pentru toate aceste terminale Lumia din clasele 4, 5 sau 6. Mai mult, în .ro nu există nici un material mai amplu despre Nokia Lumia 630 și, după mai bine de șase luni de utilizare, m-am gândit că este o nedreptate la adresa acestui terminal cinstit. Până la urmă, merită și muncitorul din secție, care își face treaba conștiincios și fără greșeală, să apară la panoul de onoare, nu doar șefimea.
Înainte de a vă prezenta trei argumente în favoarea lui Lumia 630, în opinia mea, cred că este cinstit să trecem în revistă specificațiile tehnice ale terminalului.
- Ecran: IPS LCD 4,5 inchi, 480 x 854 pixeli, 221 ppi
- Chipset: Qualcomm Snapdragon 400
- Procesor: quad-core, 1,2 GHz (Cortex-A7)
- GPU: Adreno 305
- Memorie RAM: 512 MB
- Stocare internă: 8 GB, microSD până la 128 GB
- Cameră foto principală: 5 megapixeli
- Cameră foto frontală: –
- Acumulator: 1830 mAh
- Sistem de operare: Windows Phone 8.1, versiunea 8.10.12397.895
- Dimensiuni: 129,5 x 66,7 x 9,2 mm
- Greutate: 134 grame
Cam asta are de oferit, din punct de vedere tehnic, Nokia Lumia 630. Nu pare nimic spectaculos, nici nu este, însă avem o combinație de hardware și sistem de operare care își face treaba mai mult decât decent. Încă odată, în condițiile utilizării pe post de al doilea telefon. Cu accent pus pe convorbiri și mai puțin pe partea de aplicații, fără transfer de date în abonament, dar cu wireless-ul pornit și cu notificări automate pentru mail-uri și activitatea pe Facebook.
1. Autonomia
Dacă tot am trecut în revistă maniera de utilizare folosită pentru acest terminal (și țineți minte că am vechime în folosirea lui), ajungem, oareșcum automat, la primul mare avantaj pe care telefonul îl are. Autonomia. În mod normal o încărcare completă a telefonului este suficientă pentru aproximativ cinci (câteodată chiar șase) zile de utilizare în condițiile descrise mai sus. Cu mult peste ceea ce oferă Android-ele din aceeași clasă. Sunt ferm convins că activarea datelor și utilizarea mai intensă ar da destul de mult în jos acest interval de timp.
În același timp, o parte dintre telefoanele entry-level Android pe care le-am testat în ultima vreme (fie ele Overmax, Prestigio sau Serioux), au fost folosite în aceeași manieră, cu același SIM și pe același post de al doilea telefon. Iar rezultatele au fost mai slabe. Poate părea o pledoarie mai mult în favoarea sistemului de operare, pentru că argumentul acesta se datorează în mare măsură Windows Phone-ului. V-am spus că, măcar parțial, materialul de față se aplică tuturor telefoanelor din categoria entry-level de la Nokia/Microsoft.
Tocmai de aceea o să merg înspre un al doilea argument mult mai personal și mai specific lui Lumia 630.
2. Soliditatea
Chiar și după mai bine de jumătate de an de utilizare, Lumia 630 lasă încă impresia de telefon bine închegat, solid. Nu are niciun fel de scârțâit atunci când îl strâng în mână, iar carcasa de plastic din spate, care încadrează și lateralele telefonului într-o manieră compactă este realizată dintr-un material foarte rezistent la zgârieturi sau lovituri. Nu trădează urmele unei utilizări îndelungate. Ba mai mult, a rezistat cu brio la câteva căzături care mi-au accelerat pulsul până când am realizat că telefonul este OK.
Dacă însă sunteți genul mai activ (sau pur și simplu mai puțin grijuliu cu telefonul), aveți și varianta unei protecții suplimentare. Mai jos vă prezint câteva huse și carcase de la smilegsm.ro, cu menținuea că la ei veți găsi o gamă foarte variată de folii pentru ecran și huse de protecție pentru Lumia 630. Și, în general, accesorii GSM cam pentru orice terminal mobil de tip smart și nu numai.
3. Prețul
Aș fi vrut să spun că prețul direct al lui Nokia Lumia 630 este un mare avantaj. Însă, ca mai în toate situațiile de această natură, atunci când un dispozitiv ajunge pe piața din România, prețul său suferă niște transformări uimitoare, întotdeauna în sus. Așa că nu pot să dau ca un argument foarte solid prețul de vânzare fără conectare pentru telefonul nostru, pentru că, spre exemplu, Nokia Lumia 630 costă 549 de lei la eMag. Nu este un preț foarte mare, poate că este relativ corect pentru ceea ce are de oferit terminalul, însă, dacă îl comparăm cu prețul de vânzare al dispozitivelor Android din aceeași clasă de produse, este surclasat fără probleme.
Altfel stătea însă problema atunci când era vorba de pachete propuse de operatori, acolo unde telefonul se bucura de o subvenție remarcabilă. Depindea, evident, de abonamentul încheiat sau prelungit, însă, fără să sar calul deloc din perspectiva valorii abonamentului, am primit telefonul contra sumei de 68 de lei, pentru o prelungire pe doi ani. Se pare însă că telefonul se găsește tot mai greu în ofertele operatorilor mari, așa că, recomandarea sinceră merge înspre un urmaș de-al său, în cazul în care acest model este indisponibil.
Si CONTRA
Trebuia să existe și un astfel de argument (poate că sunt chiar mai multe, dar trebuie să ținem cont de clasa din care face parte acest telefon): lipsa camerei foto frontale poate fi o piedică serioasă în adoptarea terminalului de către o anumită categorie de utilizatori. Și este un aspect cât se poate de real, chiar dacă personal nu mă număr printre marii amatori de selfie-uri.
Chiar și așa, Nokia Lumia 630 a fost și încă este un terminal cinstit, care își face treaba. Și care, în plus, poate fi considerat, peste ani, ca o piesă de colecție, fiind printre ultimele terminale smart Nokia apărute. Asta dacă nu se supără finlandezii!