Eu v-am spus că Xperia Z4 nu este Xperia Z4! Cel puțin nu ăla pe care îl așteptăm noi. Modelul lansat în Japonia sub numele de Sony Zperia Z4 se prezenta dezamăgitor din punctul de vedere al așteptărilor pe care piața îl are de la un flagship Sony. Așa că japonezii, realizând acest lucru, s-au grăbit să își liniștească fanii care așteptau un upgrade serios în seria Z. Acum mai fac un pas în această direcție și globalizează modelul Zperia Z4 din Japonia sub numele de Xperia Z3+.
Mie mi se pare o foarte mare aiureală această manevră de marketing, care s-a dorit apoi reparată din mers și sunt tare curios care va fi rezolvarea ei la următoarea generație de telefoane de top de la Sony. Asta dacă va mai exista această generație, pentru că scepticii văd în brambureala asta cu denumirile un semn al începutului de sfârșit. Până la urmă, chiar Sony și-a manifestat, în mod repetat, inteția de a ieși din piața de smartphone, așa că există un mic argument și în favoarea cârcotașilor. Eu o să o consider doar un argument de marketing, cel puțin până la proba contrarie.
via PocketNow