HomeGames ArenaPreview Deus Ex Mankind Divided

Preview Deus Ex Mankind Divided

Ce a făcut Eidos Montreal cu Deus Ex Human Revolution a fost de-a dreptul miraculos, dacă stai să raportezi totul la ce au făcut alte companii cu proprietăți ce explorează idei similare. A fost un joc pe care cam toată lumea l-a adorat. Avea defectele sale, în special când venea vorba de luptele cu cei trei mari boși ai săi, iar motorul grafic era atât de limitat încât nu au fost capabili nici măcar să facă o singură oglindă funcțională, da barem să redea în joc revolta aceea masivă care s-ar fi petrecut în Detroit când nimeni nu se uita. Multe dintre aceste aspecte au fost rezolvate cu Mankind Divided, în special partea cu motorul grafic, ce acum nu mai este o variantă modificată a celui folosit în Tomb Raider Legend. Este Dawn Engine. O tehnologie construită de la zero pentru a se mula designului, nu invers. Și în același timp, poate o tehnologie care este capabilă să redea secvențe cinematice care nu arată mai rău decât jocul în sine.

DeusExMDIMG004

Când Human Revolution a fost dezvăluit, prezentarea sa generală a luat forma unui trailer cinematic masiv, superb, care a fost dat firimitură cu firimitură publicului pe parcursul a unui an de zile. Poate că asta în sine l-a făcut atât de memorabil, prezența sa constantă, dorința de-a vedea varianta sa integrală. Prin comparație, Square Enix a lansat din senin un trailer complet, la fel de arătos, dar parcă nu la fel de interesant. Cred că este și o de-escalare la mijloc, responsabilă pentru recepția mai moderată a noului trailer. Adică, în jocul trecut am ajuns la o luptă pentru viitorul umanității, iar în cel de față ne întoarcem la atentate teroriste. Numai că sunt acte teroriste comise în Europa!

DeusExMDIMG008

Mankind Divided resetează multe lucruri pentru serie, pentru poveste și pentru Adam Jensen, eroul care n-a cerut vreodată asta. Jocul începe la doi ani după evenimentele din Human Revolution, finalul canonic fiind nesigur și cam nici unul din cele posibile. Vor fi bucăți luate de pe ici și colo. Ca idee, au făcut asta fiindcă Deus Ex Human Revolution nu era tocmai începutul unei francize noi, menită să continue ani și ani și ani, Square Enix intenționând să facă asta acum, după ce s-a dovedit că Deus Ex încă poate scoate o grămadă de bani când lumea își dă silința. De asta nu are rost să vă păstrați salvările de la Human Revolution, nu au nici un fel de valoare. Însă cele de la Mankind Divided, ar fi bine să le puneți într-un loc sigur.

Citiți continuarea pe Games Arena.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep