Când am văzut denumirea completă a acestui produs, m-am așteptat la ceva mai special. Cu atât mai mult cu cât denumirea aceasta a mai fost folosită și de alții și chiar avea ceva special în ea. E drept, mi-a zburat gândul și către Blackphone și mă așteptam măcar la niște plusuri software, dacă din punctul de vedere al specificațiilor tehnice ale aparatului nu sunt niciun fel de schimbări. Nici de așa ceva nu este vorba. Și atunci te întrebi, ce o însemna în mintea asiaticilor un Black Edition? Cu ce este el special față de un Xiaomi Mi Note obișnuit? Mai ales că nu are un preț cu mult mai mare.
Păi, black vine de la culoarea terminalului, care în momentul anunțului oficial s-a prezentat preponderent în alb. Apoi, black mai vine de la culoarea cutiei mai speciale a telefonului, un ambalaj premium, cu un design aparte și cu niște motive (probabil tradiționale cinezești). Nu știu cât are de a face cu culoarea, dar este evident că Black Edition este aparte și pentru că în cutie se găsește și ultimul album al unui reputat solist chinez, Jason Zhang pe numele său, un fel de Vocea Chinei.
Nu mă pot abține să nu îmi imaginez un unboxing pentru acest device special, la fel cum nu mă pot abține să nu mă gândesc la niște pachete autohtone de terminal cu album…
Voi vă dați seama ce potențial ar avea în această combinație un Utok Dorel? Ce alăturări s-ar putea face?
Cât despre Xiaomi, senzația este că după ce au epuizat din toate punctele de vedere potențialul vânzărilor de tip flash-sale, au descoperit acum un alt artificiu, pe care în exploatează la fel de agresiv. Edițiile speciale ale diverselor telefoane au început să fie destul de frecvente.
via PhoneArena