HomeFeaturedFocusSamsung Galaxy S6 vs HTC One M9. Runda 1: aspect si dimensiune,...

Samsung Galaxy S6 vs HTC One M9. Runda 1: aspect si dimensiune, display

Galaxy S6 vs One M9 20

Sunt momente în care astrele se aliniază și cele mai bune două smartphone-uri Android ale momentului ajung simultan la mine ca să fie folosite în paralel și să vă spun părerea despre ele. Așa cum s-a mai întâmplat de câteva ori în ultima perioadă, cel mai bun Samsung și cel mai bun HTC se duelează în mâinile mele pe durata unei săptămâni. Două smartphone-uri care trebuie să își scoată companiile din derivă și să facă piața să zică WOW!

De câteva zile mă joc intens cu un Samsung Galaxy S6 și un HTC One M9, ambele în varianta pe auriu (ca să nu mă supăr și nici să nu am motive de a face diferențe datorită culorii).

După euforia de început, lucrurile încep să se cristalizeze și avantajele (și dezavantajele) fiecăruia ies la iveală. Am decis că cel mai eficient mod de a vă spune ce trebuie să așteptați de la fiecare în parte este să vă povestesc experiența avută cu ele.

1. Dimensiune

Când ai în față cele două flagship-uri Android că vrei sau nu, vei începe să le compari din punct de vedere al dimensiunii. Care e mai mare, care e mai greu? Care e mai subțire?

Galaxy S6 vs One M9 07

Exact asta am făcut și eu în primul moment.

Galaxy S6 One M9
Lungime (mm) 143,4 144,6
Lățime (mm) 70,5 69,7
Înâlțime (mm) 6,8 9,6

Galaxy S6 vs One M9 08

După cum puteți observa și din poze și din specificațiile tehnice Galaxy S6 e ceva mai scurt decât One M9, mai subțire dar puțin mai lat. Aici e de fapt și caracteristica unde cele două smartphone-uri se diferențiază semnificativ – Galaxy S6 e făcut să fie subțire.

One M9 merge pe linia de anul trecut a unei carcase metalice curbate, ce mai atenuează din grosime.

Iar la greutate, Galaxy S6 câștigă din nou: 138 grame versus 157 grame pe One M9. Pot să spun să îmi place de Galaxy S6 că e ușor, dar, la fel de bine, nu mă deranjează deloc că HTC One M9 este puțin mai greu, se ține foarte bine în mână.

2. Display

Până de curând display-ul era cheia diferențierii între Samsung și competiție. De vreo doi ani lucrurile s-au schimbat semnificativ și HTC ține piept cu brio testelor din zona de display. Până să ajungem acolo haideți să vedem despre ce vorbim:

Galaxy S6 One M9
Diagonala display (inci) 5,1 5
Rezoluție (pixeli) 1440 x 2560 1080 x 1920
Densitate (ppi) 577 441
Protecție Corning Gorilla Glass 4 Corning Gorilla Glass 4

Galaxy S6 vs One M9 11

Samsung vine cu un display Super AMOLED în timp ce HTC vine cu un Super LCD3. Vechiul duel continuă în 2015. Care din ele e mai bun? O să vă spun zilele următoare.

Ce pot spune acum este că rezoluția mai mare de pe Samsung Galaxy S6 îi permite o acuratețe mai bună a imaginii.

3. Aspect: carcasă metalică și forme rotunjite

Trebuie să știți că ambele smartphone-uri arată excepțional din orice unghi le-ai privi. Folosirea unor carcase metalice, îmbinate cu protecția Gorilla Glass 4 (S6 are sticlă protejată și pe partea din spate) în format compact unibody, face din cele două produse unele de invidiat.

Galaxy S6 vs One M9 06

Și Samsung și HTC au folosit intens curbele în desenarea carcaselor pentru Galaxy S6 și One M9. Dacă pentru HTC este un progres minimal față de modelul One M8 de anul trecut, la Samsung saltul este mult mai important.

Îmi plac amândouă cum arată. Galaxy S6 seamănă cu seria șase a iPhone-ului. One M9 e aproape identic cu One M8. Deci nu poți spune că e ceva revoluționar la niciunul dintre ele.

Curbele de pe Samsung Galaxy S6 îl fac interesant din mai toate unghiurile. De sus, din lateral, de jos. Peste tot există o curbură fină, bordura fiind chiar bine pronunțată. La One M9 curbura se simte și pe capacul carcasei și foarte puțin la margini.

Inserții de plastic se regăsesc și în părțile inferioare și superioare ale lui Galaxy S6 cât și pe spatele și lateralele lui One M9.

Galaxy S6 vs One M9 09

Samsung a păstrat pe partea din față butonul hardware de Home ce are și funcție de cititor de amprentă. HTC a renunțat complet la butoane hardware. Doar pe laterala dreaptă fiind cele două de volum și cel de pornire/oprire plus fanta pentru microSD și nanoSIM.

Galaxy S6 vs One M9 18

Samsung Galaxy S6 are butonul de pornire/oprire pe laterala din dreapta plus slot-ul de nanoSIM, cele de volum pe stânga. Lipsește opțiunea de atașare a unui microSD.

Pe spate ambele au logo-ul companiei și denivelarea pentru fanta camerei foto. La HTC e aproape insesizabilă, cea de la Galaxy S6 e mult mai pronunțată (dar diferențele de performanță pe zona foto fac acceptabil acest aspect!). Și să nu uităm că pe Galaxy S6 alături de un LED Flash există și un cititor pentru puls.

Nu în ultimul rând, HTC oferă două difuzoare pe zona frontală, Samsung mergând pe stilul Apple cu unul singur, pus în bordura inferioară.

Slot-urile pentru microUSB și jack-ul audio sunt în bordura inferioară la ambele aparate.

Sunt de părere că cine dă aproape 800 EUR pe un smartphone, trebuie să aleagă în primul rând după cum îi dictează inima, iar în acest caz este o decizie pur subiectivă, cea care, de cele mai multe ori, va avea sorți de izbândă. Pe românește, la cât costă aceste două smartphone-uri, trebuie întâi să vă placă cum arată și cum se simt în mână.

Așa că, decideți finala este la voi. Eu o să revin cu noi constatări din acest duel interesant.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep