În toată nebunia creeată de Samsung și HTC, s-a strecurat și Sony. Însă, așa cum era de așteptat, a fost rapid eclipsat de cei doi amintiți mai devreme. Noroc că au compensat din timp, la capitolul leak-uri, acolo unde s-au bătut de la egal la egal cu rivalii mai celebrii, așa că nu mai contează foarte mult că Sony a ales să vină doar cu un mid-range la MWC, lăsându-I pe alții să strălucească. Până la urmă au spus-o chiar ei că interesul pentru zona de smartphone nu prea mai există. Chiar și așa, ne facem datoria și vă povestim foarte pe scurt cu ce vrea Xperia M4 Aqua să își cucerească fanii.
În primul rând, certificarea IP65/IP68 care inspiră și numele de Aqua, permite scufundarea telefonului în apă și îi asigură, cel puțin teoretic, rezistența la praf și alte intemperii. Apoi, un ecran de 5,2 inchi și 720p, care ascunde în spatele lui un chipset Snapdragon 615 pe arhitectură de 64 de biți, cu procesor octa-core cu nuclee Cortex-A53, patru la 1,5 GHz și patru la 1 GHz, GPU Adreno 405 și memorie RAM de 2 GB. Există două variante de stocare internă, de 8 și de 16 GB. Camerele sunt de 13 și de 5 megapixeli, acumulatorul de 2400 mAh. Telefonul vine cu conectivitate LTE și cu Android 5.0 Lollipop.
Prețul de 299 de euro mi se pare de bun simț. Și o spun ca unul care, de multe ori, a criticat politica de prețuri practicată de Sony pentru produsele sale, cel puțin pe zona de tehnologie mobilă. Telefonul va deveni disponibil începând de luna viitoare.
via Gizmodo