Știu că sună a dispozitive de bărbierit de la o anumită companie, cam asta le vine în minte bărbaților când aud numele de mai sus, dar este, de fapt, vorba despre un nou model de smartphone de la Karbonn. Unul care, deși s-ar putea spune că nu se ridică tocmai la statutul numelui său, care pare a indica un flagship, vine totuși cu o configurație mai mult decât decentă, dar mai ales cu un raport specificații/preț care ar trebui să devină un exemplu pentru brandurile locale, care au tendința de a se poziționa cam sus într-o piață destul de ofertantă.
Mai exact, modelul Karbonn Titanium Mach Two propune un chipset de proveniență nespecificată cu procesor octa-core la 1,4 GHz, un ecran de 5 inchi și rezoluție 720p, o memorie RAM de 1 GB, stocare internă de 8 GB, care se poate extinde prin microSD, două camere foto, ambele de 8 megapixeli (interesantă alegere), abilități dual-SIM, un Android 4.4 KitKat și un aspect fizic a la iPhone 5, cu protecție Corning Gorilla Glass 3 atât pentru ecran, cât și pentru partea din spate a telefonului. Toată această configurație este deja disponibilă în India contra unui preț de aproximativ 160 de dolari. Chiar și la cursul prezent al dolarului, pare un preț interesant, transformat în lei. Știu, India este mult mai aproape de China decât România, apar niște taxe suplimentare, dar parcă prețurile se umflă prea tare până ajung pe la noi. A mai ajuns Karbonn pe meleaguri mioritice, poate ne face și Mach Two o surpriză și cu ocazia asta ne confirmă și teoria de mai sus.
via GSM Arena