Ori and the Blind Forest este unul din acele joculețe care crezi că sunt ceva, dar de fapt sunt altceva, ceva mai bun! Prima dată l-am văzut într-o prezentare a joculețelor acelea de pe Xbone de la E3. Arăta foarte frumos, iar de la un moment era foarte trist, din motive pe care vă las pe voi să le explorați atunci când îl jucați, fiindcă tare vă recomand să îl jucați. Ori and the Blind Forest face parte din acea categorie de jocuri numite adesea Metroidvania, ceea ce înseamnă că are practic aceeași structură ca Metroid sau Super Metroid, pe care mai târziu au mers și jocurile Castlevania. Vă puteți gândi la ele ca la jocuri de acțiune-aventură, cu medii explorabile, dar care nu sunt open-world. În schimb, vă oferă o lumea ce devine progresiv mai deschisă, pe măsură ce găsiți abilități noi ce vă permit să eliminați obstacole ce apar în drumul vostru, și aveți opțiunea de-a reveni cu acele abilități în zone anterioare, pentru a da de secrete sau de bonusuri utile pentru puterea personajului. Jocurile Legacy of Kain sunt un exemplu bun. Un Metroidvania în esență asta este, numai că e în 2D și include adesea platforming, adică țopăit.
Ori and the Blind Forest are poate mai mult platforming decât țin minte să fi avut Metroid, necesitând manevre rapide și complexe, ca înlănțuirea de salturi de pe un perete, prin aer, pe un obiect ce e folosit apoi ca mijloc de propulsie pentru ca mai apoi să poți face încă un salt în aer, și încă unul, ca într-un final să ricoșezi de pe un inamic înspre locul unde trebuie să ajungi. Asta în timp ce ocolești foarte mulți țepi, și probabil ceva mare și rău încearcă să te omoare. Într-un fel, combină nivelul de platfoming alert, de faci hopa-țopa non-stop, al unui joc precum Rayman Origins/Legends cu rețeta de Metroidvania. Iar rezultatul este excelent.
Acesta este un joc de-a dreptul feeric. Trine 2 și titlurile Rayman menționate anterior sunt cam singurele care aș zice că se ridică la același standard de stilizare, calitate vizuală și detaliu, din acest segment. Sigur, în alte genuri ar mai fi Bastion și Transistor, dar mă refer strict la acest gen de jocuri. Este minunat cum nu cred că îi pot face dreptate imaginile alăturate. Mișcările sunt fluide, cadrele sunt pline de viață, lumina se schimbă pentru a reflecta tonul fiecărei scene, tehnologic este solid ca detaliu. Iar stilistic, este adorabil, este întunecat, este ca un desen animat foarte bine făcut, unul care nu își tratează publicul ca o adunătură de copilași ce nu trebuiesc expuși la lucruri întunecate. Îmi amintește în anumite aspecte de opere ca The Secret of Nimh, probabil din cauza bufniței, sau chiar Fantasia, predominant tot din cauza bufniței, una întunecată și masivă, de parcă ar fi Cernobog. E acea combinație frumoasă din întuneric și feeric, dintre amenințător și primitor, care face lumea sa să pară interesantă. De asemenea, dinamică, pentru că ocazional anumite acțiuni ale tale vor altera compoziția lumii. Duce lipsă de opțiuni pentru detalii, așa că nu voi face comparația nici săptămâna aceasta. Este făcut din desene, desene foarte frumoase. Câteva puteau să fie puțintel mai detaliate. Nimic important.
Citiți continuarea pe Games Arena.
