Deși încă nu este anunțat oficial, modelul mai puțin metalic al flagship-ului HTC One M9, modelul E9 își face apariția tot mai frecvent prin materialele scăpate mai mult sau mai puțin accidental prin online. Astfel că alimentează tot mai multe speculații venite din partea celor mai curajoși. Și dacă la nivel tehnic am văzut deja că apar diferențe însemnate față de modelul metalic (lucru atipic față de modelele de anul trecut), de la display și până la chipset, iată că acum vedem și din punct de vedere fizic ceva modificări.
Și nu vorbim aici doar de diferențele dintre metal și plastic, deja cunoscute. Într-o fotografie scăpată public de autoritatea care certifică în Asia (mai exact în China) dispozitivele mobile (și care are un istoric ciudat în a lăsa la vedere informații care ar trebui să fie confidențiale), TENAA, vedem și spatele telefonului, dominat de o cameră foto ascunsă în spatele unei lentile neobișnuit de mari pentru un smartphone. O cameră foto care se spune că va avea 20 de megapixeli.
Nu o să mai intru în zona de speculații de ordin tehnic, o să vă las cu fotografia respectivă. Și cu opinia mea că, din față, cele două telefoane seamănă izbitor iar E9 pare la fel de metalic precum fratele său mai celebru. Însă, măcar în egală măsură, pare și extrem de interesant. Astfel încât informațiile esențiale, legate de preț și de disponibilitate sunt așteptate cu mare interes.
via Cnet
[…] Via Mobzine.ro […]