HomeFeaturedFocusSamsung Galaxy Note Edge incrustat cu cristale Swarovski

Samsung Galaxy Note Edge incrustat cu cristale Swarovski

Nu mai este un secret că majoritatea gadget-urilor mai trendy, care se respectă, trebuie să aibă și o versiune premium, împopoțănată cu materiale scumpe. Este un must! Și cristalele Swarowski sunt la mare modă pentru acest scop extravagant. Singura necunoscută este dată de numărul de cristale care sunt folosite pentru a da un aer exclusivist respectivului dispozitiv.

Vorbim de Samsung și de al lor Galaxy Note Edge. Dacă LG a plasat 460 de cristale pe un televizor OLED cu Swarovski, model ce a ajuns și pe la noi prin țară, Samsung duce totul la extrem și înghesuie nu mai puțin de 1800 de cristale pe un phablet. Cred că următorul pas este să le vedem puse în straturi. Pentru o notă aparte, cristalele formează pe spatele telefonului un desen ce reprezintă două mâini împreunate pentru rugăciune. Pentru un maxim de kitsch, aș spune eu. Ei spun că reprezintă pictura celebră a lui Albrecht Dürer. Cam aiurea, măcar pentru simplu motiv că desenul respectiv este monocrom, nu țipător de sclipitor.

Produsul nostru face parte dintr-o întreagă colecție, numită ”Crystallize Your Design”, pe care vă invit să o urmăriți dacă vreți să vedeți chestii și mai penibile decât phabletul despre care vorbim.

Pe de altă parte, sunt convins că, în ciuda prețului exagerat și deocamdată necunoscut, cumpărători se vor găsi destui.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep