De bine ce i-am lăudat pe cei de la Samsung pentru implicarea în zona de vehicule electrice, iată că o nouă ispravă de-a lor vine să ne confirme imensitatea şi puterea acestei companii. Nu este niciun secret că Samsung este furnizor de componente pentru o parte din concurenţii săi de pe piaţa de dispozitive mobile. Este cunoscut şi faptul că, în ciuda rivalităţii afişate cu orice preţ, Apple este unul dintre clienţii de top ai Samsung şi că o grămadă de componente de-ale coreenilor se pot găsi în iPhone-uri. De aceea cred că cei de la Samsung sunt printre primii care se bucură atunci când vânzările Apple merg bine.
O nouă lovitură în această direcţie vine prin modulele de memorie RAM DDR4 LP ale celor de la Samsung. Se găsesc deja în LG G Flex 2 şi se pare că vor acoperi toată cererea pentru LG G4. La fel, şi pentru viitorul iPhone 6s, în proporţie de 50% partea de memorii RAM va fi furnizată de Samsung. Şi când te gândeşti că este doar una dintre componentele dintr-un smartphone, iar resursele celor de la Samsung sunt mult mai mari, s-ar putea ca optica despre criza în care a intrat Samsung, aşa cum încearcă să o contureze părtinitor un grup de analişti, să se mai schimbe.
via PhoneArena