Seria Saints Row a luat-o cu sorcova acum ceva vreme. Începuseră ca o copie fidelă a lui GTA San Andreas, despre lupte dintre bande mafiote urbane, de tipul cărora poartă șepci greșit și folosesc termenul „dog” ca un apelativ. Dar de pe la al doilea joc au început să apară anomalii. Fiindcă GTA 4 era pe piață, încercând să fie ceva mai realist decât aventurile prin Aria 51 a lui CJ, Saints Row 2 a mers pe calea mai extremă, cea la care puteai face foarte multe tâmpenii, demne de Jackass (o emisiune despre tâmpenii), ca parte din progresia și misiunile jocului, nu doar aleator pentru că așa face oricum cineva care joacă un astfel de titlu. Însă tot încerca oarecum să spună o poveste ce avea măcar un mic, firav, strop de seriozitate. Apoi a venit Saints Row 3, unde nimic nu mai era legat de realitate, și te luptai cu clonele unui rusnac masiv, iar pe undeva pe acolo apărea un port-avion plutitor. Și-apoi în Saints Row 4 deveneai președinte, invadau extratereștri, exploda planeta, intrai în The Matrix și în general, nu părea de parcă mai era unde să meargă seria. Dar a continuat. Unde? La dracu!
Volition și Deep Silver au făcut o extensie de sine stătătoare, un mini-episod, pentru seria Saints Row, sub forma lui Gat Out of Hell. Nu ai nevoie de nici unul din jocurile anterioare, nu este la preț întreg. Urmează oarecum ideea de bază a lui Far Cry 3 Blood Dragon, cea de a lua ideea de bază, dar mai ridicol în abordarea sa. Cum e Saints Row, ridicolul trebuie să fie al naibii de ridicol după al patrulea joc. Și este. La partea tehnologică, este același joc ca Saints Row 4, nu sunt diferențe notabile în grafică, din câte îmi aduc aminte din varianta sa gratuită de anul trecut, ce oricum semăna cu Saints Row 3 de acum 4 ani. Până și cromatica seamănă cu predecesorul său, roșul acela computerizat al lumii digitale fiind înlocuit cu roșul focului arzător și al lavei. Ce s-a schimbat, tocmai din cauza lavei, este designul hărții. N-au revopsit pur și simplu Saints Row 3, din nou. Este o hartă nouă, însă mai mică decât în jocurile anterioare, ce va părea de-a dreptul pitică pentru că poți zbura ca pasărea cerului și alerga la viteze absurde, fiind folosite mecanicile jocului anterior.
La partea auditivă, urletele de durere sunt mereu satisfăcătoare, ocazional auzi muzică, și expresiile lui Gat sunt mereu amuzante, chiar dacă se cam repetă, pentru că nu este un joc mare sau vast sau super divers. Probleme de ordin tehnic apar doar ocazional la câteva animații de execuție, când vei lua aerul de gât, iar printr-un colț al ecranului un suflet blestemat se sufocă.
Citiți continuarea pe Games Arena
