Haideți să facem o mică plimbare pe cărările istoriei. Cu zeci și zeci de ani în urmă, nu exista genul Survival Horror. Era o aluzie la existența sa, o înclinare poate, dar nu genul în sine. Apoi, Alone in the Dark a trâmbițat în 3D-ul său primitiv cu medii practic bidimensionale, și-a instaurat pe veci genul acesta ca unul ce-a dominat piața vreme de un deceniu. Și-apoi a apărut Resident Evil, avea grafică mai bună, și toată lumea a uitat că Alone in The Dark a stabilit ce era un Survival Horror. Jumătate din serie fuseseră deja lansată când Capcom a popularizat mai mult genul. De atunci, au fost doar două, răsfirate răzleț prin epoci. A fost The New Nightmare pe la începutul mileniului, despre care am amintiri foarte firave, dar părea a fi un joc bun. Iar în cele din urmă a fost cel din 2008. Ah, ce joc era ăla. Nu unul prea bun, dar focul. Focul se propaga acolo atât de frumos, de ardea mobila, ardea lemnul, ardea tot. Cât stăteam și mă uitam la demonstrații tehnologice ale răspândirii sale. Ăsta și cu Far Cry 2 mă făceam să țopăi de fericire, că într-un viitor îndepărtat voi putea alerga după oameni cu un aruncător de flăcări, arzând întreaga hartă. Team Fortress 2 poate merge doar atât de departe. Prin coincidență, noul Alone in the Dark are un aruncător de flăcări.
I se spune Illumination, un nume ce se trage foarte mult de la o mecanică centrală a sa, iluminarea. Vă puteți gândi la el ca la un fel de evoluție a ideii de bază a lui Alan Wake. Lumina este singurul mod în care poți răni inamicii, numai că nu este vorba de lumina unei lanterne, deși în joc părea să fie suficient de puternică. Ai nevoie de lumini staționare, ca becuri, ca lămpi de construcție, ca butoaie cărora le dai foc și în jurul cărora vei sta alături de ceilalți trei boschetari, în sensul că este un joc cooperativ pentru patru oameni. Șapte ani de la ultimul Alone in the Dark, iar reînvierea sa a luat forma unui joc în stil Left 4 Dead. Însă spre deosebire de acela, personajele pe care le vei putea controla sunt diferite și în alte aspecte decât cele fizice. Așa că este mai mult un joc în stil Killing Floor. Vei avea un vânător, unul numit Carnby, însă nu vechiul Edward Șopârla, ci unul numit Thomas. Este rudă cu el? Nu știu. Rolul său este cea de a fi individul care trage în lucruri. Are arme să îi stea și în cap. Poate să echipeze până și acel aruncător de flăcări numit anterior. Nu are muniție foarte multă, dar când ești într-un colț neiluminat, pregătit să mori, dând peste o cisternă de combustibil înseamnă că ai măcar o șansă să lichefiezi primul val care va sări în fața ta.
După el avem inginerul. Acest individ ar funcții multiple. Pe de o parte, arsenal greu, staționar pe alocuri. Iar apoi, întreținerea luminilor, pentru că nu sunt tocmai permanente sau indestructibile. Chiar dacă vor face inamicii vulnerabili, aceștia nu au inteligența suficientă, cel puțin momentan, să stea de parte, așa că vor călca prin zona iluminată. Însă din când în când vor mai încerca să le distrugă, iar luminile se vor mai defecta de la sine. De asta este util să ai pe cineva care știe să le repare. Apoi, dacă nu ai nici un fel de lumină, ce ar fi să construiești una din magie? Clasa de preot asta face. Cu lumină sfântă poate ține întunericul la distanță, și am impresia că mai poate vindeca, dar de asta nu sunt în totalitate sigur în acest moment.
În cele din urmă, vrăjitoarea. Ea va putea să arunce cu fulgere în inamici. Da, fulgere! Puterea elementelor luptând împotriva creaturilor întunericului. Manipularea lor sună ca o mecanică atât de interesantă, atât de grozavă, cu siguranță mai interesantă decât folosirea unei simple arme de foc, ca două pistoale și o mitralieră ce sună de parcă ai scuipa anemic. Mică problemă. În varianta beta au decis să testeze doar clasa care are arme și atât. Nici măcar multe arme, ci doar două.
Citiți continuarea pe Games Arena
