Editia din aceasta primavara Angajatori de TOP Timisoara va avea loc in perioada 13-14 martie la Centrul Regional de Afaceri si va reuni 50 de angajatori, companii care activeaza la nivel international, dar si companii locale cu importante planuri de recrutare. In cele doua zile ale evenimentului sunt asteptati 5000 de vizitatori, care vor avea posibilitatea sa discute cu peste 100 de specialisti din departamentele de resurse umane ale companiilor.
Cele 50 de companii care vor fi prezente la Angajatori de TOP Timisoara reprezinta domenii variate de activitate. In comparatie cu editia anterioara a evenimentului se observa un interes crescut din partea companiilor care isi desfasoara activitatea in: Retail, FMCG si Automotive. Alaturi de acestea, vor fi prezente companii cu planuri importante de recrutare, angajatori care reprezinta domeniile: IT, Inginerie, Consultanta, Telecom, Outsourcing, Financiar-Bancar, Logistica si Transporturi.
In aceasta primavara, companiile confirmate au planuri extinse de recrutare. Raportat la editia din toamna a evenimentului vor fi de doua ori mai multe pozitii deschise, oportunitati de cariera pe care companiile planuiesc sa le acopere in urma participarii la cel mai mare targ de cariera, Angajatori de TOP Timisoara. Cele 2150 de oportunitati de cariera sunt adresate atat persoanelor cu experienta, dar si juniorilor si studentilor, iar pozitiile sunt deschise celor care doresc sa se angajeze in Timisoara sau celor care vor sa se relocheze, o parte dintre pozitii fiind deschise in orase precum: Lugoj, Iasi, Cluj, Oradea, Arad, Bucuresti, Deva, Resita, Arad, Pitesti, Bistrita, Sannicolau Mare, Caras-Severin, Brasov.
Care este noutatea in ceea ce priveste joburile deschise la Angajatori de TOP Timisoara? Companiile confirmate pana in acest moment continua planurile de dezvoltare si doresc sa isi creasca echipele, iar oferta joburilor este variata. In plus, odata cu dezvoltarea noilor tehnologii au aparut si oportunitati de cariera care nu existau in trecut, iar o parte dintre companiile prezente la Angajatori de TOP Timisoara au astfel de joburi deschise, pozitii precum: UI developer, Big data Architect, SEO Specialist, Fieldwork Manager, Escalation Engineer.
Cele 2150 de pozitii deschise de companiile prezente la Angajatori de TOP Timisoara sunt adresate atat persoanelor entry-level, middle si senior, in departamente precum: Dezvoltare Java, Testare, Productie, Logistica, Calitate, Achizitii, Research and Development, Commercial, Tehnic, IT, Productie, Financiar, Inginerie, Proiectare, Project Management, Automotive Engineering etc.
„Prin participarea la eveniment ne dorim sa cunoastem candidati pasionati si interesati de oportunitatile companiei noastre atat pe tehnologiile de administrare infrastructuri si aplicatii (SAP basis, DBA Oracle, Windows/Unix server management, Networking, Cloud-virtualizare, Windows service desk in limba germana, Exchange), cat si pe dezvoltare software (Java, C++ embedded, php developer, dirX, SAP abap) avand in prezent un numar de aproximativ 200 de posturi vacante” – Mihaela Plescan, HR Business Partner – Recruitment Area, Atos IT Solutions and Services.
Participarea la targul de cariera Angajatori de TOP Timisoara le ofera posibilitatea vizitatorilor sa aplice la joburile deschise in aceasta perioada si sa discute cu reprezentanti ai companiilor prezente. Cativa dintre angajatorii prezenti pe 13-14 martie la Centrul Regional de Afaceri din Timisoara sunt: Accenture, Adecco, AEM, Alcatel-Lucent, Ametras Services, Atos IT Solutions and Services, ATOSS Software, Beespeed, berg COMPUTERS, buw Romania, Carrefour Romania, Continental, Digital Education, Flextronics, FNT Software Solutions, Frigoglass, Groupe Monnoyeur, Hartl Connect, Hella, Honeywell Life Safety, Huawei, Infobest, IT Vizion, KFC, KPMG, Lasting Software, Leoni Wiring Systems, Lidl, McDonald`s Romania, Microsoft, Philips, Plexus, ProCredit Bank, Professional, Profi Rom Food, RapidSolution Software, SSI, Sustainalytics, Toluna, Valeo Lighting Injection, Visma Software, Yazaki Component Technology, Zoppas Group.
Lista completa a companiilor si detalii despre Angajatori de TOP Timisoara sunt disponibile pe www.hipo.ro