HomeFeaturedFocusMeizu vrea sa rupa gura targului cu MX5

Meizu vrea sa rupa gura targului cu MX5

Nu, nu este Mazda MX-5, cel mai vândut cabrio din lume, ci Meizu MX5, unul dintre cele mai supărate telefoane inteligente din lume. Dacă zvonurile care au făcut astăzi turul online-ului se vor adeveri, atunci cu siguranţă ştacheta va fi ridicată şi pentru alţi producători de smartphone. Oricum, chinezii s-au mişcat bine şi cu actualul flagship, Meizu MX4 Pro, aşa că au ceva istoric în spate, pot face fapte mari.

Dar haideţi mai bine să vedem cu ce impresionează viitoarea navă amiral. Meizu MX5 îşi propune să îngroape definitv camerele foto compacte, cu o cameră foto principală de 421 de megapixeli. Aceasta va avea în spate un chipset MediaTek pe 64 de biţi şi cu opt nuclee tactate până la 2,2 GHz şi o memorie RAM de 4 GB (poate de data asta le iese). Iar în faţă un ecran de 5,5 inchi şi rezoluţie 2K (1600 x 2560 sau 1536 x 2560 pixeli). Chiar dacă restul specificaţiilor încă nu au răzbătut până la suprafaţă şi chiar dacă există o umbră de îndoială şi asupra celor de mai sus, este evident că viitorul Meizu MX5 va face o figură frumoasă. Are de partea sa istoricul familiei sale.

via Fudzilla

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep