Coreenii de la LG au de gând să prezinte o gamă largă de produse la Mobile World Congress, peste o săptîmână și ceva. După ce ne-au vrăjit (sau m-au vrăjit) cu LG Watch Urbane, acum ne scapă câteva informații oficiale despre gama de smartphone cu care au de gând să își umple vitrinele din stand. Și nu am glumit când am spus că este un lot lărgit. LG Magna, Spirit, Leon și Joy vin fiecare cu câte două variante de dotări tehnice, fie cu LTE, fie doar 3G, care, în unele cazuri, atrag și alte diferențe. Însă până la a trece la enumerarea caracteristicilor tehnice ale acestor terminale, merită remarcat faptul că LG a renunțat la denumirile clasice și la categorisirea într-o serie a acestor terminale și a ales să le ofere nume distincte. Interesant!
Revenind la eroii noștri, ei pornesc de la entry-level până la mid-range. O să încep cu cel mai puternic, LG Magna. El vine cu două variante de procesor quad-core, de 1,2 GHz sau de 1,3 GHz, în funcție de abilitățile LTE, o memorie RAM de 1 GB, stocare internă de 8 GB, cameră foto principală de 8 sau de 5 megapixeli, iarăși, în funcție de versiune, un acumulator de 2540 mAh și un Android 5.0 Lollipop. Toate ascunse în spatele unui ecran de 5 inchi și 720p.
LG Spirit este fratele puțin mai mic, acolo unde mai mic se traduce printr-un ecran de 4,7 inchi și aceeași rezoluție HD și un acumulator de 2100 mAh. LG Leon mai coboară puțin standardele și vine cu un ecran FWVGA de 4,5 inchi și o baterie de 1900 mAh. Iar LG Joy închide lista cu două versiuni mult mai distincte decât la frații săi. Procesor quad-core, 1 GB de memorie RAM și 8 GB pentru stocare, plus un Android 5.0, sau, în versiunea 3G, procesor dual-core, 512 MB de memorie RAM și 4 GB pentru stocare internă și doar Android 4.4. Păstrează restul caracteristicilor de la Leon și le ascunde în spatele unui display WVGA de 4 inchi.
De notat că, din punct de vedere fizic, versiunile cu LTE ale fiecărui telefon din serie, se vor distinge și printr-un panou metalic în partea din spate.
Dacă nu ați amețit încă, probabil că vă vor interesa și restul detaliilor de ordin tehnic, disponibile la MWC. Tot acolo, putem spera că vom afla și câteva detalii comerciale, precum date de comercializare, piețe, dar mai ales prețuri!
via LG Newsroom