Mă feresc să zic Windows Phone, că nu se știe cât o să mai poarte acest nume. De bine ce m-am entuziasmat ieri pentru că există totuși șanse să avem un flagship Lumia anul acesta (mai flagship decât Lumia 830, totuși un Nokia), iată că vine o veste bună pentru pasionații sistemului de operare pentru dispozitive mobile de la Microsoft dinspre HTC. Se pare că și următorul super-smartphone de-al taiwanezilor, One M9, va avea o versiune cu Windows, care deocamdată poartă numele de cod de HimaW. Nu este o informație oficială, cel puțin nu deocamdată.
Și chiar dacă gurile rele spun că această versiune cu Windows se va limita doar la Statele Unite, cred că sunt șanse să iasă și mai înspre Europa. OK, în lumina cotelor de piață pe care le dețin sistemele de operare mobile în prezent, pentru HTC segmentul Windows nu este unul foarte atractiv. Totuș, așa cum am strigat-o de atâtea ori, încă nu există un smartphone de top în acest segment. Iar HTC ar putea să umple destul de bine golul lăsat de Nokia prin ieșirea din acest business și de Microsoft prin orientarea mult prea insistentă doar înspre entry-level.
Iar dacă partea de Windows nu vă farmecă foarte tare, dar vă atrage ideea de HTC One M9, ei bine, aflați că acesta tocmai s-a artat la față (la spate de fapt), în toată splendoarea lui, în versiune orbitor de aurie, cel puțin pentru gusturile mele.
via GSM Arena