HomeFeaturedFocusCinci argumente in favoarea lui Overmax Vertis Expi 4510

Cinci argumente in favoarea lui Overmax Vertis Expi 4510

De obicei, decizia achiziționării unui smartphone este una relativ dificilă. Pe de-o parte din cauza multitudinii de posibilități disponibile pe piața noastră, dar mai ales datorită faptului că este vorba totuși de un buget ce se poate apropia (în cazul terminalelor entry spre mid-level) de valoarea salariului minim pe economie. Mă rog, aici s-ar putea să fie o mare problemă cu salariul minim garantat, nu cu valoarea telefonului, dar o dau în economie și politică și nu pot decât să vi-l recomand pe Moise Guran. Noi revenim la telefoanele noastre smart și ne oprim astăzi asupra lui Overmax Vertis Expi 4510. În ideea de a vă ușura o eventuală dilemă asupra acestui terminal, am alcătuit mai jos o listă cu principalele motive pentru care acesta poate reprezenta o alegere fericită.

Însă până la a ajunge la aceste motive, vreau să trecem în revistă specificațiile tehnice ale acestui terminal. Sunt importante! Încă odată vin cu îndemnul de a nu achiziționa un smartphone și în general orice dispozitiv până nu aveți contact cu el, până nu îl țineți în mână. Doar simpla înșiruire a detaliilor tehnice nu ar trebui să fie un argument suficient pentru achiziția unui telefon. În cazul nostru însă, acestea ne ajută să plasăm telefonul în peisajul general și să putem avea o primă perspectivă și asupra nivelului de preț al acestuia. Decizia dacă un smartphone are un preț supra evaluat sau este o adevărată afacere, vine doar în urma unei comparații cu produsele similare din punct de vedere al configurației.

IMAG0762

Așadar, Overmax Vertis Expi 4510 este caracterizat de următoarele detalii tehnice:

  • Chipset: MediaTek MT6582 cu procesor quad-core la 1,3 GHz și GPU Mali-400 MP
  • Memorie RAM: 1 GB
  • Stocare internă: 8 GB
  • Display: IPS 4,5 inchi, 540 x 960 pixeli, 240 dpi
  • Camera foto principală: 8,3 megapixeli (conform AnTuTu)
  • Camera foto secundară: 2,1 megapixeli (conform AnTuTu)
  • Acumulator: 2100 mAh
  • OS: Android 4.4.2 KitKat
  • Altele: dual-SIM, GPS, microSD

Practic, o configurație decentă, car, cel puțin în mod teoretic ar trebui să facă față fără probleme utilizării normale și sarcinilor cotidiene la care un utilizator mediu l-ar putea supune. Totul la un preț relativ cinstit, de 599 de lei, preț de vânzare pe eMag. Și odată cu acest aspect, putem începe înșuruirea de argumente care vin în favoarea achiziționării lui Overmax Vertis Expi 4510.

1. Prețul

La 600 de lei 445 lei pe Neomax.ro nu există prea multe opțiuni care să se situeze, din punct de vedere al specificațiilor la același nivel. Fie optăm pentru un brand românesc, cu Allview in fruntea ofertelor, fie pentru o configurație mai slabă de la un brand consacrat. Mă rog, presupunem că există un interes pentru Android, pentru că altfel, Nokia vine cu o serie de opțiuni în același interval de preț, dar care propun Windows Phone. Studiul pe zona de prețuri și configurații l-am făcut pe același eMag. Este o alegere destul de delicată, dar este evident că Overmax Vertis Expi 4510 nu a pierdut deloc startul în această cursă.

Însă marele avantaj al lui Expi 4510 în ceea ce privește prețul, este dat de conținutul pachetului. Pe lângă accesoriile uzuale din cutia unui smarphone, cum ar fi căștile, cablul USB, adaptorul pentru priză și manualele, pachetul mai conține două carcase spate interschimbabile, pentru a asorta telefonul la diferite ținute sau stări, una roșie și una albastra (trebuie să specific că telefonul pe care l-am testat eu era cel alb și fața albă cu spatele albastru este o combinație interesantă), o folie suplimentară de protecție a ecranului, foarte frumos protejată (este prima dată când văd o folie de protecție protejată șa rândul ei de alte două folii de protecție mai mici) și un adaptor de la bricheta universală de autovehicul la USB, pentru încărcarea telefonului și în mașină. Accesorii care, în mod normal, luate separat, ar trece binișor de 100 de lei ca și valoare.

IMAG0773

Deja lucrurile arată mult mai bine, iar prețul de 599 de lei pare unul mult mai atractiv!

2. Performanțele

Nu mă refer aici la performanțele din aplicații de tip benchmark, știți deja părerea mea despre ele. Cu toate acestea am rulat un AnTuTu, pentru amatorii de statistică, ale cărui rezultate le înșir mai jos. Ca o scurtă paranteză, îmi place AnTuTu pentru că îți arată de multe ori mult mai exact decât sunt scrise pe cutie specificațiile dispozitivelor pe care rulează.

1

2

Însă performațele, pentru mine, strict legat de Overmax Vertis Expi 4510 sunt date de comportamentul acestui terminal în aplicații ușor dificile pentru configurația sa. Mă refer aici la jocuri, pentru că eu îl văd ca pe un dispozitiv targetat înspre generația tânără. Am rulat fără nici un fel de probleme atât Street Skater 3D, cât și Car Transport Trailer 3D. S-au mișcat cursiv și am fost foarte atent și la cât de mult se încinge aparatul atunci când este ceva mai solicitat. Nimic deranjant. Sincer, nu mă așteptam, am pornit partea aceasta de testare destul de sceptic.

Screenshot_2015-02-11-16-17-50

Screenshot_2015-02-11-16-18-05

3. Autonomia

Cu toate aceste cazne multimedia la care l-am supus (și trebuie precizat că fiecărui joc i-am alocat 30 de minute), bateria s-a descurcat de minune. În ziua următoare mai aveam încă 46% din capacitatea acumulatorului la dispoziție, care mi-a fost suficientă pentru încă o zi jumătate. Practic am încărcat telefonul din nou după 48 de ore. Și sunt destul de convins că aș fi trecut lejer de bariera celor două zile dacă nu ar fi fost nevoie să îl hingheresc cu prea multe chestii multimedia. Telefonul a fost conectat non-stop la wireless și și-a adus mail-uri la frecvența obișnuită pentru cineva care asta caută la un dispozitiv, mai mult chiar decât multimedia sau social media.

IMAG0769

Ca o mențiune importantă în acest context, tot în interiorul acestui ciclu de două zile am utilizat și camera foto. S-a arătat puțin soarele, această piedică în calea review-ului mare pentru acest terminal și nu am putut rata momentul. Am realizat câteva fotografii și o filmare pentru a avea o idee și asupra camerei foto. Lucru care nu a avut prea mare impact asupra bateriei. Ca un fel de concluzie la partea de autonomie, aș putea să afirm că Overmax Vertis Expi 4510 trece peste medie, ca și durată de viață între două încărcări, lucru extrem de util la un smartphone.

4. Camera

Parcă totul curge firesc, pentru că tocmai am pomenit de camera foto. Recunosc sincer că nu aveam foarte mari așteptări, dar m-a surprins plăcut. Rezultatele vorbesc de la sine, fie că vorbim despre fotografii sau despre un clip video. Și asta în condițiile în care vremea nu a fost deloc prielnică pentru o sesiune foto, fie ea chiar și realizată cu un smartphone. Ba mai mult, camera de pe Expi 4510 se descurcă peste așteptări și în interior, în condiții scăzute de lumină naturală.

IMG_20150209_174039

Așa că o să vă rog să scuzați peisajele și subiectele fotografiilor, a trebuit să mă descurc cu ceea ce am avut la îndemână. Din punctul de vedere al calității, este un mare salt în față, în comparație cu Overmax Vertis 4010 You. Fac aici promisiunea fermă că o să încerc să apar cu materiale mult mai sugestive din acest punct de vedere, cu ocazia review-ului și în condiții meteo mai bune decât această sclipire a soarelui combinată cu o ploaie/semi-lapoviță.

IMG_20150211_155320

IMG_20150211_155401

IMG_20150211_155440

IMG_20150211_155507

Ca un mic minus la capitolul cameră foto, nu îmi place timpul destul de lung de focalizare și de declanșare.

5. Aspectul fizic

E drept, aici este și o chestiune de gusturi. Dar, în cazul lui Overmax Vertis Expi 4510 s-au suprapus prea multe caracteristici pe placul meu, pentru nu le menționa. În primul rând, telefonul este alb. Și de ceva vreme încoace, îmi plac dispozitivele care au orice culoare diferită de negru. Albul se potrivește de minune cu plasticul mat, care lasă o senzație de teflon. Amprentele nu se pot lipi sub nici o formă de această carcasă. Peste toate se adaugă și silueta destul de subțirică a lui Expi 4510 (undeva la 7 mm, ceva mai gros în zona obiectivului camerei foto principale). Iar senzația lăsată de acest terminal la contactul fizic cred că a meritat menționarea aici. Însă, așa cum am spus-o, este o apreciere subiectivă. Încă o dată, se aplică din plin sfatul meu de a interacționa cu un smartphone (și cu orice gadget) înainte de achiziție.

IMAG0767

Pe post de concluzie, pot doar să vă îndemn ca, dacă vă doriți un smartphone aflat la granița dintre entry-level și mid-range, care să nu vă facă probleme în utilizarea cotidiană (fără excese, mai ales pe partea de multimedia) și care să iasă în evidență în zona sa de preț prin conținutul extra al pachetului în care se livrează, atunci trebuie să îl aveți în vedere și pe Overmax Vertis Expi 4510 atunci când luați o decizie.

6 COMENTARII

  1. Informatia legata de autonomie este discutabila, dupa ce bateria ajuge la 15% se descaraca in cateva secunde si se opreste .Probabil ca i-ar trebui un update, doar ca sectiunea de support de pe pagina producatorului este cat se poate de absenta pentru Vertis Expi 4510

  2. Corecta informatia cu pretul, am inclus si in articol. Legat de dimensiune, am spus ca este mai gros in dreptul obiectivului (unde probabil are cei 10mm) dar corpul telefonului este sensibil mai subțire. L-am sublerit (cam cu teama, sa nu ii las urme) si are intre 7 si 8 mm. Nu prea imi iese la fel la doua masuratori.

  3. ….la neomax.ro 445 ron……5010 are 7 mm grosime…4510 are 10.1 mm grosime…nu am gasit nicaieri ce greutate are…cei de la overmax cand i-am intrebat ce greutate are 5010 mi-au raspuns ca pina in 200 de grame!!!!…am gasit pe un site polonez…130 de grame….4510 este mai greu decat 5010…este mai gros 7mm versus 10.1 mm

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep