Puteți considera acest articol mai mult ca jurnalul unui turist, decât o recenzie detaliată a unui individ cu anduranța necesară să facă aceeași misiune repetată de trei sute de ori, firav mascată ca ceva diferit. Contactul meu cu World of Warcraft înainte de Warlords of Draenor a fost foarte firav, de-a dreptul neînsemnat. Însă știam suficiente despre el încât să înțeleg ce era și de ce era cum era, pentru că a ști lucruri este ocupația mea principală. În consecință, știam de ce nu prea mi-ar place. Pentru că este mai repetitiv ca un discurs politic și îți permite mai puțină inițiativă ca zarurile pe care le tot dau la Pathfinder. Și totuși, aș fi vrut să îl joc pentru un aspect al său, povestea. Povestea lumii, povestea personajelor, povestea înfiripată peste tot, pentru că Warcraft mereu mi-a plăcut la aspectul de poveste. Era printre primele jocuri de strategie pe care le-am jucat ce avea așa ceva. Dune 2 e era destul de firav la acest capitol, dar în Warcraft 2 aveai până și personaje cu nume, cu dialog, prezente pe hartă. Iar Warlords of Draenor vine cu o premiză grozavă, una superbă. La ce îți trebuie un reboot când poți ciocni prezentul și trecutul pentru a făuri ceva nou și interesant. În mod suspicios, noul film Terminator are aceeași premiză.
Mai întâi, să trecem peste partea tehnică. World of Warcraft este vechi de când lumea în acest moment. Un deceniu. Nu este excesiv de detaliat, dacă bagi nasul în textură, îl vei retrage din cauza mirosului. Dar estetic este plăcut (în felul său) și va rula cam pe orice sistem contemporan. Îmbunătățiri s-au făcut de atunci, fapt simțit în cerințele ce au crescut până la 2GB de memorie RAM. Cine avea atât de multă memorie pe vremuri, era ori informator la securitate în tinerețe, ori lucra la NASA. Gluma avea mai mult sens în 2003. Jocul a primit de-a lungul anilor efecte suplimentare și recent modele mai detaliate pentru personaje. Nu toate, momentan, dar vor fi disponibile, irelevant de expansion, în următoarele luni. Detaliul jocului mereu a fost plăcut, și prin asta nu mă refer la cel grafic. Țin minte că prima imagine pe care am văzut-o din World of Warcraft, pe vremea când chiar eram interesat să îl joc, era cu o veveriță cățărându-se pe un copac. Ce fel de joc era ăsta de putea să redea lumi în care veverițe se urcau în copaci? Cred că era uimitor, nu? Am încetat de ani de zile să mai folosesc veverițele ca un barem.
Warlords of Draenor prezintă un mediu întins și surprinzător de bine proiectat. Nu este întins ca-n palmă, cum se întâmplă adesea la MMO-uri ce doar variază o culoare, plantează o pădure pe acolo, iar apoi se culcă pe o ureche. Este relief variat, cu multe caverne, pasaje și în general obstacole ce îl fac să pară mai interesant. Nu este la nivelul lui Gothic, dar este peste MMO-ul tipic produs în Asia, care la nivel de mecanică de joc se aseamănă prea mult cu World of Warcraft. Tot mă irită că scara la care este construit totul nu are nici un fel de sens. Bine, la început, să vezi grandoarea unui oraș, cu porțile sale de orașe cât statuile de pe râu din Frăția Inelului, era ceva. Și când vedeai primul inamic imens, rămâneai mască la cât de mare era. Dar acum cam totul este. Vezi ceva masiv? Ups, a murit când ai strănutat pe el, da, sigur, asta îl mai face impunător în totalitate. Uite apoi încă o chestie masivă. Da, asta cu siguranță va fi o amenințare foarte mare, comparativ cu orcul ce este la fel de înalt ca mine și aproape nemuritor.
Citiți continuarea pe Games Arena
