Atunci când a fost anunţat oficial Huawei Honor 6 Plus, am sperat că va deveni disponibil şi pe meleaguri mai apropiate de noi. La câteva zile distanţă, un oficial al companiei anunţa grav că telefonul va fi disponibil doar în China, ţara de baştină a companiei şi reteza practic toate aceste speranţe, născute dintr-un raport specificaţii/preţ pe care nu prea îl vedem pe la brandurile de pe la noi.
Totuşi, iată că telefonul devine disponibil la nivel global, via Oppomart. Este vorba doar despre versiunea cu 16 GB pentru stocarea internă, disponibilă doar în culoarea albă şi la un preţ de 399 de dolari. Este puţin mai mult decât preţul iniţial afişat pentru China, dar este un început. Sper, acum la început de 2015, să avem un an al expansiunii producătorilor chinezi către vest. Pentru consumatori nu poate fi decât benefic.
via Phone Arena