Initial mi-am propus cu materialul de față să vă demonstrez, matematic și relativ simplu, pe ce se bazează succesul Xiaomi și faptul că ei au ajuns numărul trei la nivel global în ceea ce privește numărul de terminale smart vândute. Însă intențiile mele au fost puțin bulversate de ambiguitatea cifrelor pe care le-am adunat, astfel încât prefer să vi le prezint sec, urmând ca împreună să tragem concluziile care se impun.
Așadar, în anul proaspăt încheiat, Xiaomi a înregistrat un venit total de 12,1 miliarde de dolari din vânzarea a 61 de milioane de terminale. Chiar dacă nu sunt cifrele finisate total, pentru că îmi vine greu să cred că la cinci zile de la încheierea anului au deja cifrele corecte, sunt destul de aproape de cele reale, mai ales că fac parte dintr-o prezentare oficială, cum o arată slide-ul de mai jos, care evidențiază și creșterile procentuale pe venituri și număr de terminale vândute, creșteri chiar spectaculoase (cred că ăsta este și scopul slide-ului).
Pentru comparație, Huawei, unul dintre competitorii Xiaomi atât în țara natală, China, cât și la nivel global, previzionează vânzări de 46 de miliarde de dolari în 2014, din care 11,8 miliarde doar din vânzarea de telefoane smart. Aproximativ 75 de milioane de unități au fost puse în vânzare anul trecut. Și aici se complică puțin lucrurile. Pe de-o parte, dacă aceste cifre vor rămâne în picioare, Xiaomi va pierde locul trei cu care se umflă în pene. Sunt curios dacă se vor certifica aceste cifre și se va schimba topul producătorilor de smartphone.
Însă, în același timp, cifrele ne arată și că cei de la Xiaomi nu-și vând telefoanele chiar așa de ieftin precum se spune. Lucru pe care destul de puțini îl credeau și pe care eu chiar îl apreciez.