Partea cu valul pe coama căruia să află compania chineză este dată de faptul că Xiaomi este, la modul oficial, al treilea producător din lume ca număr de unități vândute. Partea cu mărimea valului, vine de la faptul că cifrele financiare ale companiei pentru anul trecut nu arată deloc foarte roz. Sau, mă rog, roz în comparație cu competiția. Se pare că, în 2013, la venituri de 4,3 miliarde de dolari, Xiaomi a avut profit de “doar” 56,15 milioane de dolari.
Răutăcioșii sar la gâtul companiei și arată că cifrele nu sunt deloc în regulă pentru o companie de talia Xiaomi (ca nivel de unități prezente în piață). Ca să fim bine înțeleși, nu îmi place deloc de această companie, mai ales din cauza vânzărilor de tip flash-sale pe care le practică. Dar de această dată trebuie să îi iau apărarea cu două argumente simple. Odată, cifrele sunt pentru 2013, sunt convins că pentru anul curent, cel în care Xiaomi a ajuns pe podium lângă Samsung și Apple, ele vor fi schimbate. Apoi, să nu uită că deocamdată Xiaomi a vândut doar în China și India, plus alte câteva piețe neînsemnate. Zone în care este destul de greu să faci un profit mare cu un terminal, din cauza concurenței locale foarte acerbe. Sunt convins că potențial există, trebuie doar exploatat cum trebuie. Xiaomi trebuie să se transforme într-o companie serioasă, la nivelul fiecărui departament. Și atunci mecanismul s-ar putea să funcționeze ca uns.
via Reuters